Generalul Ben Hodges: Scenariul unui atac al Rusiei în R. Moldova era posibil în primele zile de război în Ucraina, acum e puţin probabil

DefenseRomania Team |
Data publicării:
Generalul american în retragere Ben Hodges - fostul comandant al trupelor terestre americane din Europa în 2014-2017
Generalul american în retragere Ben Hodges - fostul comandant al trupelor terestre americane din Europa în 2014-2017

Scenariul unui atac al Rusiei în Republica Moldova era posibil în primele zile de război, dar acum e puțin probabil, din cauză că rușii nu au reușit să ajungă nici măcar la Odesa. O spune fostul comandant al trupelor americane în Europa, într-un interviu pe care l-a acordat în exclusivitate Știrilor TVR.

,,Atâta timp cât Vladimir Putin sau alți oameni ca el dețin controlul, ei vor continua să folosescă forța pentru obține tot ce își doresc. Asta e ceea ce ei au făcut întotdeauna, așa cum oamenii din România știu deja. Faceți tot ceea ce puteți pentru a moderniza nu doar armata, ci și societatea. Trebuie să învățăm cum să nu fim divizați de fake news și dezinformări, să reconstruim încrederea unii în ceilalți. Acesta e modul în care trebuie să vă apărați de autocrații ca Rusia", susține acesta în interviu. 

 

Generalul american crede că în primele zile de război exista un pericol pentru Republica Moldova

 

"Cred că este puțin posibil ca rușii să ajungă la Odesa, dacă nu ajung la Odesa este puțin posibil că vor încerca să intre în Republica Moldova. Ei, rușii, au soldați acolo în Transnistria, câțiva, poate 2.000 sau așa ceva. Nu cred că vor fi capabili să îi folosească, dacă rușii nu vor putea ajunge la Odesa. (...) Suspectez că este o posibilitate și poate că au planificat să facă asta în primele zile, dar pare puțin probabil acum", spune Ben Hodges.

 

Turcia va avea un rol cheie în regiune

 

"Sper că aliații noștri din Turcia vor avea mai multă încredere în Statele Unite și în ceilalți aliați pentru a îi sprijini când vor face lucrurile pe care le au de făcut și pentru a îi ajuta să recâștige stabilitatea în regiunea Mării Negre. Turcia poate juca un rol esențial în a ajuta Ucraina, dar și în a obține pacea", a subliniat Ben Hodges pentru Știrile TVR.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel