Francezii au prezentat noul tanc CAPINT, într-un video spectaculos cu trageri reale. Tancul va înlocui Leclerc, ca o soluție intermediară

CAPINT franta
Prototipul noului tanc francez CAPINT, photo source: Screenshot KNDS France
Producătorul francez KNDS France a publicat un material video spectaculos de prezentare al noului tanc francez CAPINT, care va fi o soluție intermediară pentru înlocuirea tancurilor Leclerc.

De ce intermediară? Căci în teorie există un program european franco-german MGCS (Main Ground Combat System), care vizează dezvoltarea unui viitor tanc european care va înlocui Leclerc și Leopard.

Doar că programul suferă numeroase amânări iar cele două state, care deja au cunoscut un eșec de proporții prin abandonarea FCAS, un proiect estimat la 100 de miliarde de euro ce ar fi trebuit să construiască un viitor avion de luptă de generația a șasea, au și în cazul Eurotank un „plan de rezervă”.

Germania dezvoltă noi versiuni ale Leopard 2, iar Franța are un plan intermediar până la Eurotank, sistemul numit oficial „Capabilitate Intermediară” sau, pe scurt, tancul CAPINT.

Așa cum remarca la mijlocul lunii trecute și DefenseRomania, producătorul francez KNDS France a prezentat CAPIND în cadrul expoziției internaționale Eurosatory de la Paris

Acum, KNDS France a publicat un material video de prezentare al tancului, din timpul unor trageri demonstrative din Portugalia:

Ce știm tehnic despre viitorul tanc francez CAPINT?

Prototipul noului tanc francez CAPINT, photo source: Screenshot KNDS France

Dotat cu un grup motopropulsor diesel de 1.500 de cai putere, menit să garanteze un „raport excelent greutate/putere pentru o mobilitate superioară”, experții militari francezi de la Opex360 scriu că masa tancului CAPINT nu ar trebui să depășească 50 de tone.

CAPINT se bazează pe un șasiu derivat din modelul german Leopard 2A8, precum și pe o turelă telecomandată, echipată cu sistemul ASCALON (Autoloaded and SCALable Outperforming guN).

Capabil să lanseze cu proiectile de 120 sau 140 mm, cu condiția schimbării țevii tunului, operațiune care durează mai puțin de o oră, CAPIND oferă „niveluri de performanță inaccesibile tehnologiilor actuale”, scrie sursa citată. De exemplu, găzduite într-o turelă cu încărcare automată, munițiile telescopate pe care le utilizează sunt programabile pentru lovituri dincolo de linia vizuală directă.

În imaginile de mai sus de la tragerile cu prototipul CAPING se poate observa cum tunul ASCALON 140 (n.r. 140 mm) efectuează mai multe trageri în mișcare fără a-și rata țintele.

KNDS nu a oferit detalii referitoare la turelă.

O piesă esențială a CAPINT va fi componenta electronică, în condițiile în care se dorește transformarea acestuia într-un sistem de luptă multiplatformă, conectat la drone și roboți, conceput pe baza unei arhitecturi deschise.

Pentru a contracara noile amenințări de pe front, vehiculul cu o masă totală de 62 de tone integrează un modul de luptă controlat de la distanță, dotat cu un tun ARX30 de 30 de milimetri, capabil să intercepteze dronelor de atac, plus elemente ale unui sistem de protecție activă.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes
x close