Franța a invitat Polonia să participe la proiectul viitorului tanc european

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a efectuat, la începutul acestei săptămâni, o vizită oficială de două zile în Polonia, pentru a se întâlni cu omologul său polonez Andrzej Duda şi premierul Mateusz Morawiecki. Şeful statului francez a sosit la Varşovia cu un plan bine construit, şi anume să încheie parteneriate sau acorduri, atât în domeniul militar, cât şi în domeniul energiei nucleare.

În ultimii ani, relațiile dintre Franța și Polonia au fost destul de proaste, mai ales dacă vorbim de domeniul militar, deoarece dezamăgirea francezilor că Polonia nu mai cumpăra armament de la ei a devenit tot mai vizibilă.

Astfel, în 2002, Dassault Aviation a pierdut oportunitatea de a vinde Poloniei avioane Mirage 2000-5, deoarece Varşovia a optat pentru avioane F-16 americane. În 2016, predecesorul lui Macron, Francois Hollande, şi-a amânat vizita printr-un scurt mesaj. Franţa simţindu-se sfidată de decizia guvernului conservator de la Varşovia, condus de partidul Dreptate şi Justiţie (PiS), de a suspenda contractul în valoare de 3 miliarde de euro încheiat de guvernului precedent şi care prevedea achiziţia a 50 de elicoptere franceze Caracal.

Recenta vizită a lui Macron în Polonia, nu a fost una lipsită de semnificaţie, deoarece în anul 2017, proaspăt ales preşedinte al Franţei, a efectuat un turneu în Europa centrală, dar a evitat să pună piciorul la Budapesta şi Varşovia. Liderul de la Elysee avea motive serioase să nu includă Polonia pe harta ţărilor în care urma să-şi efectueze turul, fiind nemulțumit că polonezii preferă să cumpere echipamente militare americane în detrimentul celor franceze sau europene.

 

Vizita lui Macron, o încercare de reluare a dialogului între Franța și Polonia

 

Astfel, vizita lui Macron în Polonia a fost catalogată şi percepută de unii analişti politici ca fiind o încercare de reluare a dialogului între Paris şi Varşovia.

„Sper ca această vizită să marcheze un adevărat punct de cotitură în rolul pe care îl putem juca împreună pentru Europa", a spus președintele francez, alături de Andrzej Duda, omologul său polonez, precizează publicaţia franceză Opex 360.

În cadrul a două conferințe de presă pe care le-a ţinut alături de președintele Duda și, ulterior, de premierul polonez Morawiecki, Macron a vorbit despre viitorului tanc de luptă franco-german (sistem terestru de luptă, Main Ground Combat System, MGCS), care se află într-o fază inițială, mai precizează Opex 360.

 

Polonia, invitată să participe la proiectul viitorului tanc european

 

Proiectul este realizat de firma KNDS, creată în 2015 prin fuziunea Krauss Maffei Wegman (KMW) şi Nexter care produce în special tancuri Leclerc, tunuri Caesar şi blindate VBCI. Tancul EMBT, de fapt un hibrid alcătuit pe baza saşiului tancului german Leopard 2A7 dar cu turela tancului francez Leclerc, a fost dezvăluit în 2018 de către ministrul francez al Apărării, Francoise Parly, cu ocazia salonului Eurosatory organizat la Villepinte, în apropiere de Paris.

Polonia vrea să ia parte la proiectul de creare al unui tanc european, a declarat președintele Andrzej Duda, în cadrul conferinței de presă cu președintele Franței, Emmanuel Macron.

"Vom discuta despre participarea noastră la proiectul de construire a unui rezervor european. Am dori să participăm la acest proiect", a spus Duda.

Totuși, în octombrie anul trecut, Parisul și Berlinul au semnat o scrisoare de intenție referitoare la acest program, după ce Nexter, Krauss-Maffei Wegmann și Rheinmetall au ajuns la un acord privind procesul de asamblare a viitorului tanc european. Notificarea contractelor de dezvoltare trebuie, în principiu, să fie făcută în prima jumătate a anului 2020.

Cu toate acestea, Polonia îşi exprimase deja dorința de a se înscrie în programul MGCS, dar francezii se faceau că nu aud.

 

Polonia a discutat și cu Germania

 

Astfel, Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, și omologul său german, Annegret Kramp-Karrenbauer, s-au întâlnit la Berlin, pe 16 august 2019 unde au discutat despre proiectului viitorului tanc de luptă franco-german. Ministrul polonez al Apărării a precizat la acel moment că ar dori ca inițiativa să fie accelerată și notificată în cadrul proiectelor PESCO [Cooperarea Structurată Permanentă a UE] și, de asemenea, consolidată prin finanțare din partea Uniunii Europene.

Acum rămâne de văzut ce va spune Germania despre discuţia purtată la Varşovia. În orice caz, subiectul ar putea fi abordat în cadrul unei întâlniri a Triunghiului de la Weimar, un summit franco-germano-polonez care nu a mai avut loc din anul 2011 şi pe care Macron dorește să îl organizeze în lunile următoare.

Totuşi se naşte o întrebare, ce l-a determinat pe Emmanuel Macron să aducă în discuţie, în cadrul vizitei sale în Varşovia, participarea Poloniei la programul tancului de luptă franco-german?

Am putea totuşi să intuim un răspuns. Informația potrivit căreia compania de apărare sud-coreeană Hyundai Rotem intenționează să colaboreze cu guvernul polonez pentru a dezvolta și produce 800 de tancuri principale de luptă (MBT) K2 Black Panther, a ajuns şi la liderul de la Elysee. Astfel, ca Franţa să nu mai piardă un alt contract important în domeniul apărării cu Polonia, aşa cum s-a întâmplat în cazul celor pe care l-am amintit mai sus, Macron a decis să discute oficial cu Varşovia despre participarea la proiectul MGCS.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel