Ajutorul trimis de Moscova în Italia a născut numeroase controverse și acuze. Amintim că în acest sens publicația La Stampa a explicat că 80% din ajutorul rus pentru combaterea coronavirusului este „inutil”.
Moscova a trimis totodată și peste 100 de experți, împreună cu echipamente medicale, în Lombardia, epicentrul focarului de COVID-19 în Italia. Kremlinul a anunțat că ajutorul a fost trimis după o discuție telefonică a președintelui Vladimir Putin cu premierul italian Giuseppe Conte.
Ofițeri GRU, inflitrați în Italia
Rusia a reacționat în urma acuzelor privind ajutorul umanitar, iar Serghei Razov, ambasadorul rus la Roma, a declarat pentru agenția de presă RIA Novosti că „astfel de afirmații sunt produsul unei minți perverse” în timp ce Ambasada Rusiei în Italia acuză „fake news-uri” în publicația La Stampa.
Însă pe lângă lângă războiul declarațiilor cu privire la cât de util este ajutorul umanitar rus pe care Moscova îl folosește în scopuri propagandistice, Hamish De Bretton-Gordon (fost expert NATO în arme chimice) e convins că printre cei 104 de medici și experți ruși ajunși în Italia se află și ofițeri GRU.
„Fără îndoială există și ofițeri GRU printre ei (n.r. - personalul medical rus)”, afirmă expertul pentru La Stampa.