Datele au ajuns pe masa ministerelor de externe europene sub forma unui raport, elaborat și distribuit de SUA imediat după vizita directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova.
Documentul detaliază modul de operare gândit de comandanții ruși, care urmăresc să lovească ținte aflate la mii de kilometri de frontul ucrainean, trecând astfel de radarele terestre orientate spre est.
![]()
Detaliile tehnice ale operațiunii arată clar cât de ușor poate fi păcălită apărarea statelor sudice. Conform unei surse din Ministerul Apărării din Lituania, lansarea dronelor de pe o navă comercială civilă este o procedură relativ simplă, care nu necesită echipamente militare complexe.
Aparatele de zbor sunt pur și simplu ascunse în containere maritime standard. Drona Gerbera măsoară aproximativ doi metri lungime, are o anvergură de 2,5 metri și o greutate totală de 18 kilograme. Dimensiunile reduse permit asamblarea și catapultarea rapidă de pe puntea unui cargobot aflat în apele internaționale.
![]()
Raportul descrie un atac planificat pentru a lovi infrastructura critică de la o distanță de 200-300 de kilometri în larg, distanță pe care o dronă Gerbera o acoperă în mai puțin de două ore, având o autonomie maximă declarată de 600 de kilometri și o viteză de 160 km/h.
Scopul Kremlinului nu este să provoace pagube insemnate, ci mai mult să perturbe funcționarea statului vizat. O dronă Gerbera transportă o încărcătură explozivă mică, de 4 până la 5 kilograme. Această cantitate este însă suficientă pentru a forța închiderea temporară a unui aeroport internațional, a declanșa un incendiu într-o rafinărie sau a avaria echipamente militare depozitate în aer liber și slab protejate. Efectul urmărit este demonstrarea capacității Rusiei de a lovi teritoriul oricărui stat european.
De ce ar alege Rusia să lovească ținte aflate pe teritoriul Spaniei, Franței și Italiei?
Toate cele trei state urmează să organizeze alegeri în anul 2027, iar în interiorul lor activează forțe radicale gata să capitalizeze electoral pe o eventuală stare de panică și să ceară oprirea sprijinului pentru Ucraina în schimbul siguranței naționale. Informațiile transmise de CIA au generat deja reacții la nivel înalt. Președintele francez Emmanuel Macron a convocat Consiliul de Apărare pe 16 septembrie, urmat de o întâlnire de urgență cu liderii tuturor partidelor politice.
Analiștii militari atrag atenția că statele luate în considerare de Rusia sunt destul de vulnerabile. Spania, de exemplu, nu a investit în sisteme integrate de apărare antiaeriană capabile să intercepteze eficient amenințări de mici dimensiuni venite dinspre mare.
Această lipsă de pregătire o transformă într-o țintă optimă pentru loviturile menite să intimideze populația și să slăbească decizia guvernelor occidentale de a continua înarmarea armatei ucrainene. Distanța geografică față de Rusia nu mai garantează securitatea niciunui stat european.