Acțiunea confirmă decizia Moscovei de a transfera actele de terorism de stat direct pe teritoriul statelor membre NATO, având ca obiectiv destructurarea lanțurilor logistice vitale pentru Kiev.
Recrutare online și supraveghere fizică
![]()
Planificarea atacului a început în luna decembrie 2025. Conform datelor obținute de anchetatorii germani pe baza avertizărilor transmise de un serviciu de informații aliat, agenții recrutați de Rusia au desfășurat activități de monitorizare fizică. Un cetățean ucrainean, identificat drept Serghei N., a efectuat fotografii și înregistrări video la reședința privată a lui Thumann din localitatea bavareză StraBkirchen și la sediul companiei.
Deși Serghei N. a fost reținut inițial de autoritățile bavareze, limitările de timp privind analiza volumului masiv de date de pe dispozitivele sale mobile au condus la eliberarea sa. Ulterior, decriptarea informațiilor a confirmat legăturile directe cu ofițerii de informații ruși, însă agentul reușise să fugă în Spania.
Operațiunea de supraveghere a fost preluată de o cetățeană de origine română, Alla S., considerată de anchetatori un agent fără pregătire profesionistă. Rețeaua a fost destructurată definitiv în martie 2026, prin arestarea concomitentă a celor doi suspecți în Spania și în landul german Renania de Nord-Westfalia. În prezent, Stefan Thumann beneficiază de un dispozitiv de protecție sporită și și-a anulat participarea la evenimentele publice din industria de profil.
Decizia Kremlinului de a autoriza asasinate împotriva conducerii companiilor de apărare europene are legatura cu stiuatia actuala de pe linia frontului. Dronele reprezintă elementul central al modului in care azi linia frontului se misca, compensând deficitul ucrainean de artilerie clasică și personal.
![]()
Startup-urile din domeniul tehnologiei dronelor precum Donaustahl asigură un flux rapid de inovație și echipamente adaptate cerințelor imediate ale unităților ucrainene, cum este cazul unității de forțe pentru operații speciale ,,Kraken, beneficiara directă a dronelor MAUS aprobate pentru export de Ministerul german al Economiei.
Prin vizarea directă a producătorilor de echipamente tactice, serviciile rusești încearcă să obțină un efect de intimidare la nivelul întregii industrii europene. Spre deosebire de marii contractori guvernamentali, companiile aflate la început de drum nu dispun de masuri de securitate ca institutiile guvernamentale.
Moscova calculează că riscul asasinatului ar putea determina antreprenorii și consiliile de administrație din sectorul tehnologic să limiteze sau să anuleze contractele de furnizare către forțele armate ucrainene, blocând astfel transferul de tehnologie critică.
Escaladarea operațiunilor pe teritoriul european
Cazul Thumann nu este un incident izolat, ci o etapă dintr-o campanie structurată de eliminare a factorilor decizionali din industria de armament.
Evaluările serviciilor de informații occidentale amintesc de planul similar, dejucat în anul 2024, de asasinare a directorului executiv al conglomeratului Rheinmetall, Armin Papperger. Mai mult, anchetatorii germani investighează posibilitatea pregătirii unui alt atentat împotriva unui director din industria de apărare din Bavaria.
Această ipoteză este susținută de interceptarea unor cantități de explozibil la data de 11 iunie 2026, la frontiera dintre Serbia și Ungaria, într-un autocamion cu destinația Germania. Analiza telefoanelor celor doi cetățeni sârbi arestați a confirmat contacte directe cu reprezentanții serviciilor de informații ruse.
Această succesiune de evenimente demonstrează că Federația Rusă utilizează constant rețele de interpuși, recrutați inclusiv prin intermediul platformelor online, pentru a executa misiuni de sabotaj și asasinate. Principalul obiectiv al Rusiei rămâne tăierea liniilor de aprovizionare tehnologică și militară care susțin capacitatea de apărare a Ucrainei.