Forțele terestre israeliene au trimis pentru scurt timp tancuri și trupe în nordul Fâșiei Gaza (Video)

tank-merkava-barak-israelian_40591800
Tanc Merkava aflat în dotarea Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF). Sursa Foto: Ministerul israelian al Apărării.
Forțele terestre israeliene au operat joi în nordul Fâșiei Gaza, atacând mai multe ținte ale Hamas înainte de a se retrage, a anunțat armata într-un comunicat despre ceea ce ''Israel Army Radio'' a descris ca fiind cea mai mare incursiune din actualul război.

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) afirmă că în cursul nopții a efectuat un "raid țintit" în partea de nord a Fâșiei Gaza cu forțe de infanterie și tancuri.

O înregistrare video a acțiunii din timpul nopții difuzată de armată a arătat vehicule blindate care înaintau printr-o zonă de frontieră nisipoasă. Un buldozer este văzut nivelând o parte a drumului, tancurile trag obuze și se văd explozii în apropierea sau în mijlocul unui șir de clădiri avariate.

În pregătirea pentru următoarele etape de luptă, IDF a operat în nordul Gaza. Tancurile și infanteria FDI au lovit numeroase celule teroriste, infrastructuri și posturi de lansare a rachetelor antitanc.

Comunicatul IDF a precizat că incursiunea a fost efectuată "pentru pregătirea următoarelor etape de luptă", o posibilă referire la invazia pe scară largă pe care liderii israelieni au tot anunţat-o ca parte a războiului purtat împotriva organizaţiei teroriste Hamas.

Israelul a început duminică incursiuni terestre izolate, în timp ce războiul, declanșat de un raid transfrontalier al teroriștilor Hamas la 7 octombrie, a intrat în a treia săptămână. Radioul armatei israeliene a descris incursiunea de joi ca fiind cea mai mare de până acum.

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat miercuri că Israelul pregătește un război terestru în Gaza. Confruntându-se cu apeluri internaționale din ce în ce mai puternice pentru a tempera campania feroce de bombardamente de 19 zile a Israelului în teritoriul controlat de Hamas, Netanyahu a ținut un discurs televizat la nivel național.

El le-a spus compatrioților israelieni încă îndurerați și furioși după atacurile sângeroase ale Hamas:
"Suntem în mijlocul unei campanii pentru existența noastră", insistând în același timp că Israelul va decide cum va fi continuat războiul.


Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes
x close