În plin război Ucraina vrea să vândă rachete cu rază lungă de acțiune: Primul stat din Europa care cumpără celebrele rachete Neptune?

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

În prezent, capacitatea de producție a industriei de apărare a Ucrainei depășește cu mult capacitatea financiară de a achiziționa arme pentru forțele sale armate. Deblocarea exportului de arme și echipamente militare rămâne un subiect disputat la Kiev. Acest lucru ar ajuta companiile să-și realizeze potențialul și, prin intermediul comenzilor venite din partea altor state, să-si diversifice oportunitățile de a-și extinde producția și de a-și îmbunătăți propriile produse.

Acest lucru este discutat public nu numai în Ucraina, ci și în străinătate. Astfel, în luna octombrie a acestui an, ministrul estonian al apărării, Hanno Pevkur, a declarat că Tallinn ia în considerare achiziționarea de arme ucrainene. Având în vedere interdicția de export, el a sugerat „soluții de avarie”, cum ar fi înființarea de întreprinderi comune în Estonia.

 

Rachete Neptune în Europa? Primul stat NATO interesat de rahcetele cu rază lungă ale Ucrainei

 

Pevkur a subliniat că rachetele cu rază lungă de acțiune ar putea fi de interes pentru armata estoniană, făcând probabil aluzie la racheta Neptune dezvoltată de biroul ucrainean de proiectare Luch. Cooperarea cu industria de apărare ucraineană ar fi benefică datorită costului redus al produselor și utilizării lor direct pe câmpul de luptă.

Potrivit Defense News, Estonia rămâne interesată de armele ucrainene și speră să ajungă la un acord care ar simplifica achiziționarea acestora și ar eluda interdicția pe care Kievul o impune la export sistemelor de arme.

Publicația citează un reprezentant al Ministerului Apărării din Estonia, Eleka Rugam-Rebane, care a apreciat importanța și calitatea armelor ucrainene testate în luptă. „Interdicțiile de export nu vor reprezenta o barieră dacă țările ajung la acorduri reciproce, iar o astfel de cooperare ar aduce beneficii atât industriei de apărare estoniene, cât și celei ucrainene”, a spus Eleka Rugam-Rebane

Potrivit informațiilor publicate de Defence24 la 17 august 2024, Ucraina a prezentat o nouă variantă a rachetei sale de croazieră R-360 Neptune. Această nouă versiune a rachetei, care ar fi fost adaptată pentru lovirea țintelor terestre și ar avea o rază de acțiune extinsă la 400 de kilometri, a fost prezentată într-un videoclip difuzat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Versiunea îmbunătățită a rachetei Neptune ar fi fost utilizată într-un atac nocturn, la 31 iulie, împotriva aerodromului militar Chalino de lângă Kursk, Rusia. Potrivit unor surse, racheta a vizat și a distrus un depozit de muniții aflat pe raza acestui aerodrom.

Acest atac ar fi marcat unul dintre primele cazuri date publicității de utilizare în luptă a rachetei Neptun modificate, după ce, în septembrie anul trecut, au apărut informaţii cu privire la desfășurarea cu succes a acesteia împotriva sistemelor rusești de apărare aeriană din Crimeea.

Dezvoltată inițial în 2018 de către biroul militar ucrainean de proiectare Luch, cu sediul la Kiev, R-360 Neptun a fost proiectată, în prima fază, ca o rachetă anti-navă cu o rază de acțiune de 280-300 de kilometri.

Cu toate acestea, cea mai recentă versiune a beneficiat de extinderea razei de acţiune pentru a putea lovi şi ținte terestre, sporind în continuare capacitatea Ucrainei de a efectua atacuri de precizie la mare distanță.

Racheta se deplasează la viteze de până la 900 km/h și poate zbura la altitudini cuprinse între 10 și 300 de metri, coborând la o altitudine de doar trei metri în timpul etapei finale a zborului pentru a evita să fie interceptata de apărarea aeriană inamică. Neptun a câștigat atenția internațională în aprilie 2022, când a fost folosit pentru a scufunda crucișătorul rus cu rachete ghidate Moskva în Marea Neagră.

Sistemul de rachete Neptun actualizat face parte dintr-un efort mai amplu al Ucrainei de a dezvolta capacități avansate de rachete, planurile viitoare vizând, se pare, extinderea razei de acțiune a rachetelor de croazieră ucrainene la 1 000 de kilometri.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel