Departamentul american al Apărării: În ceea ce privește avioanele F-16 pentru Ucraina, dacă se ia o astfel de decizie, va dura aproximativ 18 luni pentru a le transfera

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei, Oleksei Danilov, insistă să precizeze că avioane de luptă F-16 vor fi livrate cu siguranță Ucrainei, în viitorul apropiat, în contextul în care secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat recent că livrarea de F-16 este o chestiune care ar dura cel puțin 18 luni. Cu toate acestea, Danilov omite un aspect foarte important că Lloyd Austin a precizat că transferul de avioane F-16 ar dura 18 luni, doar dacă SUA ar decide să acorde un astfel de sprijin militar. De aproape un an de zile, problema avioanelor de vânătoare pentru Forțele Aeriene Ucrainene a fost ridicată și de fiecare dată a fost spulberată de poziția SUA, confirmată încă o dată de secretarul american al Apărării în timpul unei audieri la Comisia pentru servicii armate a Senatului SUA.

"În ceea ce privește avioanele F16: dacă se va lua o astfel de decizie, va dura aproximativ 18 luni pentru a le transfera. Dar acest lucru nu va ajuta forțele armate ucrainene în actuala fază a ostilităților", a declarat șeful Departamentului american al Apărării, adăugând că Ucraina le va primi în viitor. Evident, probabil după câştigarea războiului.

În cadrul audierilor din Congres SUA din 28 și 29 martie, înalți oficiali americani din domeniul apărării au respins ideea că Statele Unite ar putea furniza în curând avioane - cu sau fără pilot - Ucrainei.

În timp ce Kievul a cerut în repetate rânduri avioane de luptă F-16 și drone MQ-9, administrația Biden s-a abținut să le furnizeze și a susținut că sistemele ar fi de un folos limitat pentru Ucraina în faza actuală a conflictului cu Rusia, potrivit Air & Space Forces Magazine.

Poziția Pentagonului nu este agreată în Ucraina şi este comentata de la Comandamentul Forțelor Aeriene și Ministerul Apărării până la Consiliul Național de Securitate și Apărare (NSDC). În special, aceștia remarcă faptul că perioada de pregătire ar putea fi redusă la 6 luni. Iar secretarul NSDC, Oleksei Danilov, a insistat să menţioneze că aeronave occidentale vor fi livrate Ucrainei destul de curând, potrivit DefenceExpress.

,,Nimeni nu credea că vom avea Patriot, nimeni nu credea că vom avea Leopard 2 și multe alte lucruri. Pot continua mult timp să numesc armele care sunt deja în Ucraina și cu siguranță vor fi și avioane. Și le vom avea în viitorul apropiat", a declarat Oleksei Danilov.

În schimb, oficialii americani susțin că Ucraina are nevoi de cu totul alte arme, cum ar fi sisteme de apărare aeriană, blindate și sisteme artilerie. De asemenea, oficialii americani din domeniul apărării susțin că sistemele de apărare aeriană ruseşti, desfăşurate pe linia frontului, ar limita utilitatea și utilizarea avioanelor de luptă.

"Acel perimetru este un spațiu aerian foarte ostil din cauza capacității de apărare aeriană pe care o au rușii", a declarat, la 28 martie, secretarul apărării Lloyd J. Austin în fața Comisiei pentru servicii armate a Senatului.

O mare parte a dezbaterii s-a axat pe avioanele de luptă de generaţia a IV-a, cum ar fi F-16. Oficialii Pentagonului și ai Casei Albe nu au exclus posibilitatea de a le furniza ucrainenilor aeronave, dar au sugerat că o astfel de măsură ar putea veni doar după ce războiul se va încheia.

Polonia și Slovacia au declarat recent că vor furniza Ucrainei 17 avioane de luptă MiG-29. Comandantul Forțelor Aeriene ale SUA din Europa și Africa, generalul James B. Hecker, a declarat că aceste avioane sunt un spor foarte util în acest moment pentru Ucraina, care a pierdut deja aproximativ 60 de avioane, dar nu vor schimba semnificativ dinamica câmpului de luptă. SUA furnizează, de asemenea, un număr nespecificat de bombe ghidate JDAM pentru Forțele Aeriene Ucrainene care ar putea fi integrate pe acest tip de aeronave.

Cu toate acestea, în timp ce membrii Congresului și-au exprimat disponibilitatea de a trimite avioane, oficialii administrației Biden se abțin chiar și în timp ce Ucraina se pregătește pentru o contraofensivă de primăvară împotriva rușilor.

Colin Kahl, secretarul adjunct pentru afaceri politice în Departamentul american al Apărării a declarat în fața Congresului la sfârșitul lunii februarie că furnizarea de avioane F-16 Ucrainei ar fi costisitoare și ar lua mult timp - avioanele F-16 mai vechi ar costa cel puțin 2 miliarde de dolari, a estimat el.

Anterior, Generalul ucrainean Serhii Holubtsov, Şeful Comandamentului Forțelor Aeriene Ucrainene, a declarat pentru The Times că piloții ucraineni, care s-au aflat în această perioadă în SUA unde l-au fost evaluate abilităţile, ar fi apţi să piloteze avioane F-16 după mai puțin de șase luni de pregătire. Generalul Serhii Holubtsov face această precizare făcând trimitere la o evaluare pe care deja americanii ar fi făcută piloţilor ucraineni. De asemenea, trebuie să precizăm că cele șase luni de pregătire la care generalul ucrainean face referire că ar fi suficiente pentru piloţii ucraineni să piloteze F-16 reprezintă cu siguranţă perioada pentru pregătirea de bază şi nu pentru o pregătire în condiţii de luptă.

"Dacă vorbim de F-16, oricând s-ar lua această decizie, pentru a oferi această capacitate, va dura aproximativ 18 luni", a spus Austin. "Vom continua să lucrăm cu aliații și partenerii noștri pentru a ne asigura că Ucraina primeşte ceea ce are nevoie."

Un alt tip de aeronavă pe care SUA a refuzat să îl furnizeze este drona MQ-9 Reaper. MQ-9 au fost un simbol distinctiv al operațiunilor americane de combatere a terorismului în Orientul Mijlociu, mai ales prin lansarea de rachete Hellfire asupra țintelor. De asemenea, dronele MQ-9 Reaper au capacitatea de a fi menţiune în aer timp de peste 20 de ore și de a culege informații.

Forțele aeriene ale SUA doresc să renunțe la 48 de drone MQ-9 mai vechi în anul fiscal 2024, iar producătorul aeronavei, General Atomics, s-a angajat să furnizeze dronele deținute de compania să Ucrainei.

Dar SUA a optat în schimb să ofere Ucrainei drone tactice mai mici, iar atât Austin, cât și generalul Mark A. Milley, şeful Statului Major Întrunit, au declarat că nu ar fi fezabil ca Ucraina să folosească drone MQ-9.

Un MQ-9 american aflat într-o misiune de supraveghere a fost doborât recent deasupra Mării Negre, când un avion de vânătoare rusesc Su-27 Flanker a făcut mai multe manevre aeriene şi a lovit elicea dronei, ceea ce a determinat conducearea USAF să decidă prăbușirea dronei. Astfel, după ce o dronă de tip MALE [Medium Altitude Long Endurance] MQ-9 a Forțelor Aeriene ale SUA a fost interceptată de două avioane de vânătoare rusești Su-27 Flanker deasupra Mării Negre pe 14 martie, transferul unor drone de tip MQ-9 către Ucraina este şi mai mult pus acum sub semnul întrebării.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel