De ce se teme Vladimir Putin - de coronavirus sau de evoluțiile interne generate de alegerile parlamentare?

rusia-exercitiu-zapad-21_47233100
Specialiștii site-ului topcor.ru au semnalat faptul că exercițiul strategic comun ruso-belarus Vest-2021 s-a încheiat cu o zi mai devreme decât era planificat. Astfel, în loc de 16 septembrie, așa cum a fost anunțat anterior, acesta s-a încheiat pe 15 septembrie.

În plus, unitățile rusești au început să se retragă în grabă din Republica Belarus, fără să mai aștepte închiderea oficială a manevrelor Vest-2021, care era programată inițial pentru 17 septembrie.

În același timp, pe 14 septembrie, în mod neașteptat, președintele rus, Vladimir Putin, s-a retras în autoizolare. Conform versiunii oficiale, această măsură a fost luată în legătură cu identificarea unor cazuri de infecție cu coronavirus în cercul său apropiat. Rivalii săi politici spun însă că “acesta s-a închis în buncărul său”.

Toate acestea s-au întâmplat chiar înainte de începerea alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse.

Ca urmare, se ridică mai multe întrebări legitime. Aceste evoluții sunt întâmplătoare sau sunt legate între ele? Reprezintă acestea o serie de măsuri voluntare înaintea unor evenimente importante planificate sau posibile, care vor afecta situația din țară? Vor fi revolte masive după alegeri și încercări de îndepărtare a liderilor actuali, care necesită prezența trupelor în punctele de dislocare permanentă?

În paralel cu aceste versiuni populare, încheierea prematură a exercițiilor a fost acoperită și cu o justificare oficială. Pe rețelele de socializare circulă masiv o fotocopie a unui ordin al ministrului apărării din Federația Rusă privind revenirea urgentă a trupelor de la exerciții în punctele de dislocare permanentă, ca urmare a situației eidemiologice dificile determinată de răspândirea infecției cu coronavirus.

Cu toate acestea, merită subliniat faptul că, în cadrul exercițiului Vest-2021, pe teritoriul Republicii Belarus se aflau unități aparținând Diviziei 2 Infanterie Moto (divizia de gardă Taman), Diviziei 4 Tancuri (divizia de gardă Kantemirovskaya) și Diviziei 76 Desant Aerian.

În luna august 1991, toate aceste divizii au participat la evenimentele de la Moscova, care au fost organizate de membri ai Guvernului URSS, pentru a preveni prăbușirea Uniunii Sovietice.

De asemenea, trebuie spus și faptul că situația politică din Federația Rusă se încălzește treptat, în legătură cu alegerile parlamentare. Apogeul acesteia se pare că va fi atins după alegeri și acest fapt poate impune conducerii actuale a țării să întreprindă acțiuni îndrăznețe și cu caracter extraordinar, pentru a păstra stabilitatea constituțională în Federația Rusă. Acestea ar putea chiar să afecteze și să determine o ajustare a planurilor de integrare ulterioară a Federației Ruse și Republicii Belarus în Statul Unional.

Răspunsurile la toate întrebările ridicate mai sus vor veni în zilele și săptămânile următoare, în baza evoluțiilor înregistrate în planul evenimentelor interne din Federația Rusă.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close