Date clasificate despre tancul britanic Challenger 2, la liber pe internet pentru jocul online War Thunder

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Pe 16 iulie 2021, site-ul UK DefenceJournal a relatat ca un gamer care se identifică cu pseudonimul ''Pyrophoric'', dar şi ca fost comandant de tanc Challenger 2 a postat online un document clasificat pentru a contribui la îmbunătăți calităţii grafice a designului tancului Challenger 2 din jocul online „War Thunder”.

Pentru cei care nu ştiu, War Thunder este un joc video online multiplayer în care utilizatorii îşi pot alege diferite tipuri de avioane, tancuri sau nave militare – din diferite perioade istorice: Primul şi Al Doilea Război Mondial, Războiul Rece, Războiul din Vietnam sau Războiul din Irak – pentru a simula în mediul online scenarii ale unor confruntări militare.

Jocul War Thunder este dezvoltat de compania Gaijin Entertainment. În ciuda faptului că Gaijin Entertainment figurează ca un studio cu sediul în Cipru, compania a fost fondat inițial la Moscova, Rusia, unde are și astăzi birouri. Gaijin Entertainment are, de asemenea, birouri în Germania, Ungaria și Letonia.

Deci ce s-a întâmplat?

Un utilizator care se identifică cu un cont cu numele ’’comandant al Challenger 2’’ a postat fragmente dintr-un AESP (Army Equipment Support Publication) –  un fel manual de utilizare pentru tancurile Challenger –  pentru a le sugera celor care au realizat grafica tancului Challenger 2, din jocul online „War Thunder”, că „nu l-au configurat corect”.

Imaginile şi detaliile foarte detaliate despre tancul Challenger 2 purtau etichete "UK Restricted", dar acestea au fost tăiate și s-a adăugat o ștampilă „Neclasificat”. 

Compania Gaijin Entertainment a reacționat cu extremă prudență, spunând că „va fi necesară o dovadă a declasificării acestui document, precum și de unde a provenit”, înainte de a fi întreprinse demersuri juridice.

La scurt timp după această reacţie, un al utilizator a precizat în mediul online că reprezentanţii companiei Gaijin au fost contactaţi de Ministerul britanic al Apărării pentru a le aduce la cunoştinţa - în scris - că date din manualul de utilizare ale tancului Challenger 2  sunt de fapt clasificate.

„Continuând să-l difuzați, încălcați Legea Documentelor Secrete, așa cum se menționează în avertismentul de pe coperta documentului, acest lucru reprezintă o infracțiune care poate duce la o pedeapsă de 14 ani de închisoare’’, precizează site-ul Eurogamer.net.

 

Modernizarea tancurilor Challenger 2 la standardul Challenger 3

 

Challenger 3 este programul militar de dezvoltare a unui tanc de generaţia a III-a, aflat în prezent în etapa de dezvoltare. Challenger 3 nu va fi un tanc construit de la zero, ci mai mult un pachet de actualizări pe care consorţiul militar germano-britanic Rheinmetall BAE Systems Land în va aduce tancurilor britanice Challenger 2.

Îmbunătățirile aduse Challenger 2 au început în 2005, fiind mai mult o nevoie a armatei britanice de a menţie într-o stare operaţională – până cel puţin la începutul anului 2030 – cele câteva zeci de tancuri pe care le mai are.

Lipsa finanțării a însemnat că abia în 2014 programul a fost reorganizat oficial în ’’Challenger 2 Life Extension Program (LEP)’'. Pentru derularea cestui program, au fost evaluate două pachete de modernizare, una venită în 2018 din partea companei britanice BAE Systems, iar cealaltă în 2019 de la compania germană Rheinmetall. Mai târziu, BAE Systems și Rheinmetall au fuzionat în Rheinmetall BAE Systems Land (RBSL).

Tancul Challenger 3 are urma să aibă o turelă complet nouă, cu o carenă complet îmbunătățită. Cea mai semnificativă schimbare pe care o aduce pachetul de actualizării Challenger 3 la Challenger 2 este înlocuirea armamentului principal – trecerea de la un de 120 mm L30A1 Rifled la un tun de 120 mm L55A1 cu alezaj neted (care în sine este o versiune modernizată a L55 montat pe tancurile Leopard 2 A6 / A7).

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel