Cum a încercat Ucraina să extindă frontul Rusiei până în Siria. Radu Carp: Strategic - mișcare inteligentă. Riscul? Internaționalizarea războiului

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Războiul împotriva Ucrainei. Foto: Forțele de apărare ale Ucrainei
Războiul împotriva Ucrainei. Foto: Forțele de apărare ale Ucrainei

Forțele armate ale Ucrainei ar fi plănuit operațiuni militare prin extinderea frontului în Siria, pentru a pune presiune pe forțele ruse și a obliga ocupantul să disloce în Siria tehnică și personal militar. Întregul plan a fost dezvăluit de celebrele scurgeri de informații PentagonLeaks.

Documentele au fost analizate și dezvăluite publicității de reputata publicație americană Washington Post. Astfel, potrivit scurgerilor de informații ajunse în mâinile presei americane, anul trecut Ucraina a lua serios în considerare extinderea frontului până în Siria, sfâșiată de război.

Planul era ca forțele kurde care luptă în Siria să lanseze atacuri asupra forțelor ruse. În acest sens, s-au purtat negocieri intense între ucraineni și Forțele Democratice Siriene (FDS), mișcare rebelă dominată de milițiile kurde din nord-estul Siriei.

Kurzii au solicitat sisteme de apărare antiaeriană și alte tipuri de armament, dar și garanții că înțelegerea va rămâne secretizată. În documente se precizează că instructori ucraineni erau gata să antreneze forțele kurde.

De atacurile kurde nu era vizată doar Armata rusă prezentă în Siria, dar și compania de mercenari Wagner Group, Ucraina sperând că prin extinderea frontului va lua presiunea de pe frontul de pe teritoriul ei și va forța Rusia să se axeze pe Siria, cu resursă umană și tehnică militară. 

Planul ar fi fost abandonat în decembrie 2022 de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Momentul coincide cu punctul culminant al bombardamentelor ruse asupra infrastructurii critice și civile din întreaga Ucraină, forțele armate ucrainene intrând în defensivă totală.

 

Radu Carp: O strategie inteligentă militar, dar cu un risc uriaș de internaționalizare a războiului

 

2. Armata rus... (rusia-siria-putin_00523500.jpg)

Armata rusă în Siria. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova

Reputatul profesor universitar Radu Carp de la Universitatea din București, expert în relații internaționale și științe politice, a comentat scurgerea de informații prezentată de presa de peste ocean.

Profesorul Carp consideră că dacă informațiile sunt reale, mișcarea strategică a ucrainenilor e una inteligentă, dar exista riscul de a internaționaliza conflictul. Profesorul universitare face referire la situația din Siria, unde numeroase forțe militare, inclusiv Turcia (n.r. - membră NATO), luptă în Siria pentru obiective și în tabere opuse. 

Amintim că Turcia duce de mai mulți ani operațiuni militare majore împotriva kurzilor în Siria.

„Din punct de vedere strategic, deschiderea unui nou front de luptă al războiului din Ucraina în Siria, prin colaborarea între kurzi și ucraineni și forțarea Federației Ruse de a dizloca forțe armate în Siria de pe frontul ucrainean este o idee foarte bună.

Strategie înseamnă și acest gen de multiplicare a fronturilor.

Această idee riscă însă internaționalizarea conflictului - intervenția kurzilor poate genera reacții în lant, greu de anticipat”, a precizat într-o postare pe contul personal de Facebook, profesorul Radu Carp.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel