Război diplomatic pe Conducta Prieteniei: Ungaria și Slovacia șantajează Kievul. Croații răspund dur Budapestei
18 Februarie 2026
Complacerea birocratică a NATO în fața capacităților rusești de apărare aeriană riscă să devină o eroare strategică fatală. Justin Bronk, analist la Royal United Services Institute, avertizează că forțele aeriene occidentale se vor confrunta cu o arhitectură defensivă rusă mult mai puternică și mai adaptabilă decât cea existentă la începutul invaziei din Ucraina din 2022.
Experiența acumulată de Rusia în Ucraina a transformat cele câteva sute de baterii de rachete sol-aer dintr-o amenințare teoretică într-un mecanism de luptă testat direc pe front, invalidând presupunerea că superioritatea aeriană a Alianței va fi obținută rapid sau fără costuri umane și materiale masive, potrivit revistei americane Business Insider.
Eficiența actuală a sistemelor rusești nu se bazează doar pe numărul mare de unități rămase în serviciu, ci pe calitatea militarilor care le operează. Operatorii de rachete sol-aer ai Moscovei sunt acum semnificativ mai experimentați și mai capabili să contracareze tacticile occidentale de suprimare a apărării aeriene.
Această acumulare de experienţă profesională este dublată de actualizări constante de software și hardware, menite să crească rezistența radarelor la războiul electronic și să îmbunătățească detectarea munițiilor de precizie.
În timp ce NATO a privit de la distanță, industria de apărare rusă a continuat să producă variante moderne, precum sistemul S-350 Vityaz, compensând parțial pierderile suferite pe frontul ucrainean.
O schimbare tactică fundamentală identificată este integrarea superioară a sistemelor de la sol cu activele aeriene. Din a doua jumătate a anului 2023, Rusia a început să coordoneze atacurile rachetelor sale cu rază lungă de acțiune folosind date de la avioanele de avertizare timpurie A-50U și de la avioanele de vânătoare din prima linie.
Această metodă permite bateriilor de rachete să lovească ținte aflate la altitudini mici sau la distanțe mari, pe care senzorii de la sol nu le-ar putea detecta direct. Deși probabilitatea de distrugere la distanțe extreme rămâne scăzută, simpla existență a acestei capacități forțează aeronavele NATO să adopte profiluri de zbor extrem de riscante, limitându-le eficacitatea operaţională.
NATO trebuie să își regândească tacticile de atac asupra sistemelor rusești
Problema centrală pentru planificatorii militari europeni este absența unui număr semnificativ de sisteme de apărare aeriană la sol în propriile arsenale. NATO s-a bazat timp de decenii pe doctrina superiorității aeriene totale, neglijând dezvoltarea unei rețele dense de rachete sol-aer capabile să rivalizeze cu cea rusă.
Într-un conflict direct, forțele aeriene europene ar fi obligate să consume resurse imense pentru a neutraliza apărarea rusă înainte de a putea oferi sprijin trupelor terestre. Chiar dacă aliații dețin acum date tehnice mai precise despre slăbiciunile sistemelor rusești, aceștia nu dispun încă de numărul necesar de platforme și muniții pentru a copleși o rețea defensivă atât de vastă și de experimentată.
Realismul militar impune recunoașterea faptului că Rusia a utilizat ultimii patru ani pentru a-și calibra sistemele împotriva tehnologiei occidentale. Capacitatea Rusiei de a învăța din eșecurile inițiale și de a implementa soluții tehnice rapide a creat un mediu în care avioanele NATO nu mai pot conta pe impunitate. Dacă statele europene nu vor accelera producția și achiziția de sisteme sol-aer și de mijloace avansate de suprimare a apărării, arhitectura de securitate a continentului va rămâne vulnerabilă în fața unui adversar care a demonstrat că poate transforma uzura de pe câmpul de luptă într-un avantaj tehnologic și doctrinar.
