Ciucă: România va avea suficient gaz în depozite pentru a acoperi necesarul energetic pentru iarnă

Sursă foto: Black Sea Oil & Gas
Sursă foto: Black Sea Oil & Gas

România va avea suficient gaz în depozitele naţionale astfel încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă, a declarat, marţi, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

El a precizat că marţi a fost atins procentul record de 70% de gaz din producţia internă trimis în depozitele naţionale.

"În acest moment, depozitele de gaz metan ale ţării sunt 47% pline, ceea ce înseamnă că ţara noastră a acţionat mult mai repede decât calendarul pe care l-a stabilit Comisia Europeană pentru statele membre. Ţinta pentru 1 august este de 46%, iar România a depăşit-o încă din prima jumătate a lunii iulie. Suntem înaintea calendarului european de acumulare a rezervelor pentru iarnă ca urmare a faptului că o mare parte din gazul metan extras în România este stocat. Astăzi, a fost atins procentul record de 70% de gaz din producţia internă trimis în depozitele naţionale", a scris Ciucă, pe Facebook.

Potrivit şefului Executivului, ţara noastră va reuşi să îndeplinească înainte de termen obiectivul stabilit la nivel european ca până la 1 noiembrie depozitele de gaz ale tuturor statelor UE să fie cel puţin 80% pline.

"Menţinând ritmul accelerat, vom reuşi să atingem acest procent chiar înainte de termen", a estimat Nicolae Ciucă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel