Preşedintele american Donald Trump a declarat că el şi preşedintele rus Vladimir Putin au discutat vineri despre posibilitatea unui nou acord care ar putea include şi China, ceea ce ar putea reprezenta o înțelegere majoră între primele trei puteri nucleare ale lumii.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang, a declarat că forţele nucleare ale Chinei sunt „la cel mai scăzut nivel" din punctul de vedere al cerinţelor pentru securitatea naţională şi că nu ar putea fi comparate cu cele ale Rusiei sau Statelor Unite.
„China se opune oricărei ţări care vorbeşte când nu este rândul în numele Chinei în ceea ce priveşte controlul armelor şi nu va participa la negocieri trilaterale privind un acord de dezarmare nucleară", a precizat Geng Shuang la o conferinţă de presă.
Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang, a ţinut să precizeze că Beijingul a susţinut mereu interzicerea şi distrugerea totală a armelor nucleare.
China consideră că ţările cu cele mai dezvoltate arsenale nucleare au o responsabilitate specială când vine vorba de dezarmarea nucleară şi ar trebui să continue să îşi reducă armamentul nuclear într-o manieră care poate fi verificată şi ireversibilă, creând astfel condiţiile ca şi alte ţări să participe, a afirmat Geng.
Tratatul New START din 2011, singurul pact dintre Rusia şi SUA privind armele nucleare, expiră în februarie 2021, dar poate fi prelungit pentru cinci ani cu acordul ambelor părţi.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News