China caută clienți pentru noul său sistem HQ-17AE, despre care Beijingul susține că poate lovi inclusiv avioane stealth

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Sistem HQ-17AE  Sursa foto: Twitter
Sistem HQ-17AE Sursa foto: Twitter

China a prezentat noul sistem de apărare antiaeriană HQ-17AE, anunțând disponibilitatea de export.

Dezvoltat de China Aerospace Science and Industry Corporation (CASIC), sistemul de rachete HQ-17AE pentru apărare aeriană are, potrivit părții chineze, o serie de parametri de înaltă performanță și este integrat cu multe tehnologii avansate. Informațiile sunt oferite de producătorul CASIC, transmite presa internațională de specialitate, printre care Global Times sau Army Recognition.

Chinezii au supranumit ”vânător de aeronave la joasă altitudine” deoarece e ușor transportabil de către blindate și integrează toate funcțiile într-un singur vehicul off road pentru mobilitate ridicată.

HQ-17AE utilizează tehnologii avansate, un radar cu matrice, sistem de rachete cu lansare pe verticală și sistem de rotație rapidă. Acestea oferă sistemului capacitatea de adaptare la mediile electromagnetice de pe câmpul de luptă cât și lansarea de rachete din mișcare. Se poate interconecta cu alte vehicule într-o rețea în luptă.

CASIC a anunțat că sistemul poate intercepta în mod eficient nu numai avioane, elicoptere, drone, rachete tactice aer-sol, rachete de croazieră subsonice ci și avioane stealth și rachete de croazieră supersonice.

Fiecare sistem HQ-17AE poate transporta opt rachete și este capabil să angajeze patru rachete în atacul simultan asupra a patru ținte.

Vehiculul poate circula cu maximum 90 km/h și cu 25 km/h atunci când lansează, a anunțat China Central Television (CCTV).

Sistemul HQ-17A, a fost prezentat pentru prima dată în octombrie 2019 la parada militară de Ziua Națională de la Beijing, iar China susține că există disponibilitate pentru a fi vândut și clienților externi.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel