Ce dorește Turcia?

H.D. Hartmann / 15 oct 2019 / 13:10
EXCLUSIV

Pe 9 octombrie, Turcia a lansat o operațiune militară de anvergură în nordul Siriei, cu scopul declarat de a învinge unitățile de apărare ale kurzilor (YPG). Ofensiva militară a fost condamnată de către puterile europene și SUA, la discuția de acum două zile între Merkel si Erdogan,a cesta din urmă fiind extrem de brutal în a refuza orice tentativă diplomatică sau politică de a rezolva criza nou apărută.

De ce a acționat Ankara acum? Care sunt obiectivele tactice ale operațiunii? Și cum se încadrează decizia în obiectivele administrației Trump din Siria?

Principalele temeri ale Turciei

YPG este un partener al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), un grup care luptă cu guvernul turc de zeci de ani și este desemnat ca entitate teroristă de Statele Unite și de alți membri ai NATO. Turcia nu a acceptat niciodată decizia SUA de a se alinia YPG în războiul împotriva Statului Islamic. Mai degrabă, președintele Recep Erdogan a tolerat parteneriatul până când ultimele forțe ale „califatului" islamic din Siria s-au prăbușit la începutul acestui an.

Imediat ce Donald Tump a anunțat înfrângerea DAESH , Erdogan a început să facă planuri pentru o incursiune militară care să nimicească forțele kurde. În viziunea strategilor de la Ankara, aceste forțe, înarmate de către SUA cu cea mai nouă tehnologie militară și având experiență de luptă reprezintă o amenințare la securitatea Turciei care trebuie anihilată. Pentru a înțelege ultima decizie a sultanului turc, trebuie să analizăm doi factori interni cheie în Turcia: Resentiment public larg față de PKK. Operațiunea actuală nu este „războiul lui Erdogan".

În majoritatea deciziilor care privesc securitatea Turciei, societatea turcă rămâne polarizată între două tabere mari, una care se opune Erdogan și cealaltă care îl susține. Cu toate acestea, problema PKK este o excepție - în afară de circumscripția naționalistă kurdă de stânga -, o majoritate copleșitoare a cetățenilor turci (inclusiv mulți kurzi conservatori) consideră PKK ca un grup terorist. Astfel, Erdogan are un sprijin larg acasă pentru a lua măsuri împotriva a ceea ce mulți turci consideră drept franciza siriană a PKK.


Problema migrației. Turcia este gazda a aproape patru milioane de refugiați sirieni, Deși primiți cu bunăvoință de către turci de ani buni, declinul economic accentuat care a început în 2018 a dus la creșterea sentimentului anti-refugiați. Alegătorii din clasă muncitoare, mulți dintre ei susținători ai lui Erdogan, s-au îndreptat împotriva sirienilor, învinovățindu-i pentru „furtul" locurilor de muncă și creșterea chiriilor. Alegătorii de clasă mijlocie, inclusiv mulți din opoziție, îi acuză pentru „invadarea" Turciei cu valorile lor culturale conservatoare.

Ca atare, guvernul este conștient de aceste tendințe și, fără îndoială, se simte obligat să facă ceva mai devreme decât mai târziu. Erdogan de altfel a declarat că obiectivul principal al actualei operațiuni militare împotriva kurzilor este să elibereze teritoriul dominat militar de aceștia pentru a permite milioanelor de refugiați să se întoarcă acasă. Numai că aceștia nu doresc acest lucru, ştiind că nu mai există nimic din ceea ce au lăsat în urmă, califatul neavând resursele să asigure o viață normală înainte de a fi învins, iar luptele și bombardamentele distrugând orice urmă de infrastructură pe care nordul Siria o avea înainte de apariția DAESH.

Tactică și Obiective


Atunci când a ales unde să înceapă incursiunea, supranumită Operațiunea "Primăvara Păcii", Ankara a ales orașele de frontieră siriene cu majoritate arabă controlate de YPG, inclusiv Ras al-Ain și Tal Abyad. Această decizie a fost luată din două motive. În primul rând, mulți arabi sunniţi care trăiesc sub YPG se supun controlului autoritar și politicilor culturale ale grupului (de exemplu, elevii din aceste domenii trebuie să participe la clase unde se predă ideologia naționalistă seculară și marxistă, kurdă, a liderului PKK Abdullah Ocalan). Acest lucru îi face mult mai prietenoși trupelor turce, cel puțin în comparație cu modul în care orașele cu majoritate kurdă le-ar primi. În al doilea rând, Ankara intenționează să mute refugiații sirieni în acele zone pe care le ocupă de la YPG.

Deși este puțin probabil să repatriezi milioane dintre ei, transferul chiar și a câteva sute de mii ar putea ajuta la reducerea tensiunilor sociale interne turcești, create de către aceștia. Obiectivul demografic final este de a transforma secțiuni mari ale frontierei siriene în blocuri teritoriale arabe, transformând astfel teritoriul controlat de YPG în canţone izolate. În acest scop, s-ar putea acorda prioritate întoarcerii arabilor sirieni în orașele Ras al-Ain și Tal Abyad, în special cei alungați din casele lor atunci când ÎS sau YPG au preluat orașele lor din nordul Siriei. Analiștii militari, buni cunoscători ai zonei aduc ca argument faptul că trupele turce par să se deplaseze mult mai încet în această săptămână, comparativ cu incursiunile anterioare din Siria (de exemplu, operațiunea din ianuarie 2018). Acest fapt se datorează faptului că Ankara speră să submineze YPG-ul printr-o prezență militară susținută - ultima etapă a campaniei sale mai largi împotriva PKK. În ultimii ani, forțele de securitate turce au eliminat o mare parte din prezența PKK acasă și au vizat cu succes lideri cheie din PKK în munții Qandil din Irak.

Perspective regionale

La un moment dat, guvernul turc ar dori să redeschidă negocierile de pace cu PKK pentru a pune capăt conflictului lor interminabil o dată pentru totdeauna. Cu toate acestea, Ankara pare să creadă că trebuie să reechilibreze mai întâi relația grupului cu YPG. Când YPG a fost format cu ani înainte de războiul din Siria, cadrele sale au fost în mare parte motivate de succesele politice și militare semnificative obținute de colegii lor kurzi din PKK-ul turc la acea vreme. Această dinamică s-a instalat după 2014, asistența americană și retragerea regimului Assad au permis YPG să acapareze aproape o treime din teritoriul Siriei.

Aceste câștiguri la rândul lor au încurajat PKK, care s-a angajat la discuții de pace cu Erdogan la acea vreme, după ce a suferit ani de întârziere la mâna forțelor turcești. Văzând autonomia în creștere a YPG alături, PKK a părăsit masa de dialog, lansând o nouă campanie militară împotriva guvernului în vara anului 2015, încercând să preia orașele din sud-estul Turciei în același mod în care YPG a făcut-o peste granița siriană. Greșeala tactică care a obligat, în special puterile europene ți SUA să reducă discuțiile cu YPG și PKK, tocmai pentru a nu da impresia Turciei că sprijină un astfel de joc militar kurd..

Deși Turcia a respins și învins net mișcările militare kurde de pe teritoriul său, PKK continuă să efectueze atacuri izolate împotriva diferitelor ținte guvernamentale și militare, inspirate în parte de prezența masivă a YPG la frontiera siriană. Prin operațiunea actuală, Ankara încercând să distrugă YPG, lăsând PKK slăbit în teritoriul turc, în final, să forțeze grupul înapoi la masa de negocieri într-o poziție mai slabă. De aceea Turcia, astăzi nu dorește implicarea nici unui actor politic sau militar internațional în actuala criză.

Rusia a acceptat acest joc, pentru că Ankara a promis ajutor în jocul dezechilibrat al Moscovei cu Teheranul. Astfel, acest obiectiv crucial al strategiei lui Erdogan poate fi îndeplinit doar dacă SUA continuă retragerea soldaților săi din Nordul Siriei, mișcare pe care Trump a și anunțat-o deja. Pe de altă parte, actorii europeni nu doresc o Turcie adânc implantată în teritoriul sirian, dar, aflaţi sub șantajul turc cu privire la milioanele de refugiați care pot provoca o nouă criză a migrației din 2015, nu pot decât spera că liderii PKK vor accepta noi tratative cu Ankara, chiar dacă forțele turcești distrug complet YPG-ul și autonomia lor siriană. Germania și Franța deja, dau semne discrete că o astfel de formulă convine cel mai bine intereselor lor intern europene, iar Turcia este fermă în a nu le lăsa să încerce să iasă din limitările impuse de către ea.

Pentru SUA implicațiile sunt deja vizibile. Imaginea de aliat de nădejde și loial față de cei mai importanți actori locali în războiul împotriva DAESH și califatului său a fost făcută țăndări. Deși oficialii americani au menționat că, dacă Turcia întreprinde acțiuni „disproporționate" în timpul incursiunii, președintele Trump ar putea „impune costuri semnificative", deși însuși Trump a amenințat cu masive sancțiuni economice, Turcia are resurse importante de a izola efectele acestora. Din punct de vedere al atingerii obiectivelor de securitate, SUA însă au acordat lui Erdogan o fereastră destul de limitată. Dar au făcut-o, prin retragerea celor două duzini de soldați pe care îî aveau în regiune.

Administrația Trump este de asemenea supărată dacă incursiunea creează un vid care permite IS sau axa Iran-Assad să se restabilească în Siria de est. De exemplu, mii de teroriști ai IS sunt reținuți în închisorile controlate de YPG, iar ca urmare a bombardamentelor turce, o parte dintre aceștia deja au scăpat dintr-o închisoare aflată sub acest control. Iritarea SUA nu va fi neobservată, iar Trump știe că problemele economice ale Turciei pot fi agravate cu sancțiuni bine țintite, chiar dacă Erdogan crede că va putea să le ignore. Cu toate acestea Casa Albă nu va încerca să oprească operațiunea sau să conteste obiectivele Turciei în Siria.

În cadrul diverselor lor declarații, diverși diplomați americani au confirmat poziția politică a Ankarei, declarând că YPG este o „aripă" a PKK. Aceștia au menționat, de asemenea, că, deși administrația nu va susține și nu va ajuta invazia, SUA nu se vor opune militar. SUA au respins prin veto deja o rezoluție, din 10 Octombrie, a Consiliului de Securitate al ONU care condamnă incursiunea turcă, oferind astfel Turciei mai mult timp, pentru reglarea intensității operațiunilor sale din Nordul Siriei. Președintele Trump a confirmat invitația pentru Erdogan la Casa Albă pe 13 noiembrie - o dată care poate servi drept termen pentru ca Ankara să facă ceea ce consideră că trebuie în Siria.

Un joc geopolitic complicat se anunță în regiunea Siriană, actorul principal fiind Turcia ale cărei acțiuni vor avea consecințe deosebite în viitor. SUA nu sunt nici ele departe de intervenție.

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2019 - Toate drepturile rezervate.
defense.n-nxt.24