Bugetele apărării au înregistrat în 2017 cea mai mare creştere din ultimii zece ani

S.I. Catalin |
Data publicării:

Bugetele apărării au cunoscut anul trecut cea mai solidă creştere din ultimii zece ani, urmând tendinţa din ţările membre ale NATO, relevă un raport elaborat de compania IHS Markit şi publicat marţi.

Documentul arată că în 2018 bugetele apărării la nivel mondial sunt în creştere cu 4,9%, până la nivelul de 1.780 miliarde de dolari, potrivit AFP.

Ţările membre ale NATO au fost 'locomotivele', cu creşterea cea mai importantă a bugetelor lor militare, de 5,8% (54 de miliarde dolari), în principal graţie Statelor Unite.

Cheltuielile NATO vor depăşi 1.000 milliarde dolari în 2019, faţă de 989 miliarde dolari în acest an, arată studiul citat.

IHS Markit remarcă faptul că nouă state membre ale NATO vor aloca în 2019 cel puţin 2% din PIB pentru apărare, faţă de numai patru ţări în 2014. Este vorba despre SUA, Estonia, Franţa, Grecia, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Polonia şi România.

Numai SUA şi-au suplimentat cu 46 de miliarde de dolari bugetul apărării pentru 2018, până la 702,5 miliarde dolari, cu o creştere de 7% a bugetului Pentagonului, cea mai importantă din ultimii zece ani.

Bugetele apărării în Europa Occidentală au crescut pentru al treilea an consecutiv în 2018, ajungând la 248 miliarde dolari (+2,4%).

În 2018, graţie creşterii cursului petrolului, Arabia Saudită a depăşit Franţa în termeni de buget al apărării, ocupând locul 5 în lume, cu 56 miliarde dolari.

O altă evoluţie majoră în acest clasament al bugetelor apărării este aceea că Iranul a depăşit Israelul şi Canada, plasându-se pe locul 15.

Bugetele apărării din Asia-Pacific au progresat în medie cu 3,6% în 2018, dar au atins totuşi nivelul record de 465 miliarde dolari.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel