Bashar al-Assad le cântă în strună ruşilor: Bazele militare ruseşti din Siria menţin echilibrul de putere din regiune

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad afirmă că prezenţa neîntreruptă a bazelor navale şi aeriene ale Rusiei în ţara sa ajută la contracararea influenţei puterilor occidentale în regiune, în contextul în care lupta împotriva insurgenţilor a scăzut în intensitate, relatează Reuters.

Într-un interviu pentru postul de televiziune al Ministerului rus al Apărării, Zvezda, cu ocazia marcării a cinci ani de când intervenţia Moscovei în Siria a influenţat conflictul în favoarea sa, Al-Assad a spus că principalele două baze ale Rusiei sunt importante pentru contracararea prezenţei militare occidentale în regiune.

,,Acest echilibru militar global are nevoie de rolul Rusiei. Este nevoie de bazele (militare). Beneficiem de pe urma acestui lucru", a spus Al-Assad, adăugând că Siria are nevoie de o astfel de prezenţă, despre care comandanţii săi militari spun că reprezintă o contrapondere la dominaţia Washingtonului în regiune, precizează Agerpres.

Împreună cu baza Hmeimim, de unde Rusia lansează atacuri aeriene în sprijinul lui Al-Assad, Moscova controlează de asemenea şi baza navală Tartus din Siria, fiind singurul său avanpost naval din Mediterana, în funcţiune din timpul Uniunii Sovietice.

În luna august, precizam într-o scurtă analiză că Rusia nu va pleca prea curând din Siria, deoarece un nou acord strategic între Moscova şi Damasc fusese semnat, miza fiind extinderea bazei Khmeimim.

Baza aeriană Khmeimim din Siria, operată de forțele rusești, urmează să fie extinsă, deoarece Damascul a fost de acord să pună la dispoziţia Rusiei o suprafaţă mult mai mare de teren, dar şi de zonă costieră şi martitimă în apropiere de Latakia.

Acordul a fost semnat de reprezentanți ai celor două țări pe 21 iulie. Începând cu 30 iulie, acordul presupune punerea la dispoziţia Rusiei a 8 hectare teren şi a 8 hectare de zonă costieră din apropierea provinciei siriene Latakia de nord.

Prin acest acord Siria permite Rusiei să-şi extindă baza Khmeimim. Teritoriul va fi acordat Rusiei temporar și fără costuri. Potrivit mass-mediei ruse, baza va fi folosit ca „centru de tratament medical și recuperare” pentru trupele ruse.

Statutul juridic al bazei aeriene Khmeimim este reglementat de un tratat semnate în 2015 de Rusia şi Siria. Aproximativ doi ani mai târziu, în anul 2017, Rusia și-a anunțat intenţia de a o transforma baza aeriană Khmeimim într-o componentă a contingentului său militar permanent staționat în Siria.

Al-Assad a spus că, înainte de intervenţia militară a Moscovei, armata sa se confrunta cu o "situaţie periculoasă", din cauza unei opoziţii armate finanţate şi echipate direct de Washington şi de alte puteri occidentale, alături de Arabia Saudită şi Qatar, şi care controla principalele oraşe.

Cu sprijinul aerian masiv din partea Rusiei şi al miliţiilor susţinute de Iran, Al-Assad a reuşit să preia din nou controlul asupra celei mai mari părţi din teritoriul pe care îl pierduse în conflictul vechi de aproape un deceniu.

Washingtonul şi susţinătorii opoziţiei siriene spun că bombardamentele ruseşti şi siriene asupra zonelor controlate de opoziţie echivalează cu crime de război şi au dus la strămutarea a milioane de persoane şi la decesul a mii de civili.

Moscova şi Damascul resping acuzaţia că au bombardat la întâmplare civili şi spun că luptă pentru a scăpa ţara de militanţii islamişti. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel