Avion de vânătoare european de generația a VI-a: după Germania și Franța, Spania acordă Airbus un contract pentru dezvoltarea de aeronave FCAS

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

După Germania și Franța, Spania a semnat un contract-cadru cu gigantul aerospațial european Airbus pentru dezvoltarea unui avion de luptă de generația a VI-a, care face parte din programul european Système de Combat Aérien Futur (SCAF).

Un contract-cadru a fost semnat în prima săptămână a lunii decembrie, prin care Spania ocupă locul de partener mult râvnit, alături de Franța și Germania, în toate activitățile legate de viitorul sistem european de luptă aeriană (FCAS sau Système de Combat Aérien du Futur / SCAF). 

Acordul încheiat săptămâna trecute între Spania şi gigantul aerospațial european Airbus este rezultatul unui proces de 10 luni de negociere pentru integrarea industriei spaniole de apărare în mai multe faze ale programului.

Miniştrii apărării ai Germaniei, Franţei şi Spaniei au semnat în vara anului 2019 un acord-cadru pentru construirea noului avion de luptă european al viitorului, proiect etalon al apărării europene, prevăzut să devină operaţional în 2040. Semnarea acordului din anul 2019 a marcat intrarea oficială a Spaniei în acest proiect, deoarece până la data respectivă programul SCAF a fost văzut de mulţi ca fiind unul exclusiv franco-german.

DefenseRomania anunţa la începutul anului 2020 ca, chiar dacă în anul 2019 miniştrii apărării ai Germaniei, Franţei şi Spaniei au semnat un acord-cadru pentru construirea noului avion de luptă european al viitorului, Madridul urma să fie parte a programului FCAS în al treilea trimestru al acestui an.

Din câte se parte, acest obiect a fost realizat prin semnarea contractului dintre Spania şi gigantul aerospațial european Airbus. Avionul de generaţia a VI-a din cadrul programului european FCAS ar urma să înlocuiască avioanele Rafale din Franța, avioanele Eurofighter Typhoon din Germania și F/A-18 Hornet din Spania.

Proiectul va fi dezvoltat de companiile Dassault și Airbus din partea Germaniei, respectiv Franței. Guvernul spaniol a desemnat compania Indra ca parte a proiectului FCAS. 

Se estimează că programul FCAS va costa în jur de 8 miliarde de euro, iar achizițiile și operarea sistemului ar putea ajunge la 100 de miliarde de euro. Noul avion de luptă, care ar urma să devină operaţional către anul 2040, este piesa de bază a programului SCAF (sistemul de luptă aeriană al viitorului), care mai cuprinde drone şi rachete de croazieră.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel