Ministrul de Interne al Austriei, dar și cancelarul Karl Nehammer, s-au poziționat foarte clar împotriva aderării României și Austriei la Schengen.
„Ministrul de interne a precizat clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru Bulgaria și România. E nevoie de mai mult timp”, a precizat Karl Nehammer, cancelarul Austriei, întrebat despre cum va vota Viena posibila aderarea a României și Bulgariei.
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, în cadrul unei intervenții la Digi 24, s-a declarat pesimist că mai poate fi întoarsă Austria.
Diaconescu spune că ar fi straniu ca Viena să-și schimbe în 48 de ore poziția iar „situația este complicată”. El spune însă că refuzul Austriei de a accepta România în Schengen, în pofida faptului că îndeplinim absolut toate criteriile tehnice, „nu poate rămâne fără consecințe politice”.
Austria spune un „nu” categori aderării României în Schengen, deși România a demonstrat pe cifre că cei 75.000 de imigranți nu au ajuns în Austria trecând pe la noi
Întrebat dacă România ar putea amâna votul în acest context, Diaconescu a afirmat:
„Sunt mai multe variante într-o situație limită. Nu aș vrea să le enumăr, dar în orice caz o respingere în Consiliul JAI ar fi o deciziei absolut inacceptabilă”, a precizat Diaconescu.
Președintele Klaus Iohannis nu a dorit să se pronunțe clar, precizând doar că România încă negociază pentru a primi un vot pozitiv din partea Austriei.
„Încă se discută, se negociază. Joi chestiunea se va afla pe masa Consiliului în format JAI. (...) Până atunci e nevoie de negocieri. Încă se discuta pe textul deciziei. Noi suntem angajați să stăm hotărâți până în ultimul moment și să ducem decizia acolo unde o dorim noi”, a afirmat Klaus Iohannis.
Austria acuză că peste 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați au ajuns în Austria, trecând prin România. Viena nu a prezentat însă nicio dovadă a acestor cifre, în pofida faptului că principala rută a migranților e Serbia și Ungaria.
Austria a anunțat că va vota doar aderarea Croației.