Armata română, misiune în Polonia. Transfer de autoritate între 'Scorpionii Albaștri' și 'Liliecii Negri'

infanteristi_marini_romani_36166900
Transferul de autoritate între Detașamentul de Apărare Antiaeriană Scorpionii Albaștri, condus de maiorul Sorin Cincă, și Detașamentul de Apărare Antiaeriană Liliecii Negri, condus de căpitanul Adam Moronescu, a avut loc în cursul săptămânii trecute în baza din Bemowo Piskie.

Potrivit Trustului de Presă al MApN, la ceremonie au participat comandantul Brigăzii 15 Mecanizată, general de brigadă Norbert Iwanowski, atașatul militar al apărării la ambasada României din Polonia, colonel Dragoș Florea, comandantul Grupului de Luptă Polonia, locotenent-colonel Mark O'Neill, precum și militari ai țărilor partenere din cadrul Grupului de Luptă.

La scurt timp după preluarea misiunii din Polonia, Liliecii Negri au executat un FTX (exercițiu de antrenament în teren) de nivel baterie, în poligonul din vecinătatea bazei militare din Bemowo Piskie. Exercițiile la care urmează să participe alături de aliați îi vor ajuta să se integreze și mai bine în mediul de lucru multinațional, în vederea atingerii obiectivelor de interoperabilitate stabilite.

Militarii români participă în cadrul Grupului de Luptă din Polonia pentru asigurarea prezenței înaintate consolidate în flancul Nord-Estic al Alianței NATO, alături de partenerii americani, britanici și croați, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summit-ului de la Varșovia.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close