General ucrainean: Avem capacitatea de a dezvolta și de a produce arme nucleare

S.I. Catalin |
Data publicării:

Ucraina are capacități intelectuale, organizaționale și financiare pentru a-și dezvolta și produce propriile sale arme nucleare, a declarat fostul trimis al Ucrainei la NATO, generalul-maior Petro Garashchuk într-un interviu acordat televiziunii ucrainene Obozrevatel.

,,O voi spune încă o dată. Avem capacitatea de a dezvolta și de a produce propriile noastre arme nucleare", a declarat Garashchuk.

De asemenea, generalul consideră că Kievul are capacitatea de a crea nu numai bombe nucleare, ci și focoase nucleare pentru rachete balistice.

,,În prezent, nu există o astfel de instalație de producție în întreaga lume, cum este cea care a fost construită în fosta URSS și care este acum în Ucraina independentă, situată în orașul Dnipropetrovsk, care poate produce astfel de tipuri de rachete balistice intercontinentale. Nici Statele Unite, nici Rusia, nici China nu au produs o rachetă numită Satan, a preciat generalul Petro Garashchuk

În același timp, în situația actuală, Ucraina nu trebuie să se îngrijoreze de eventuale sancțiuni internaționale dacă ar construi aceste arme nucleare, a concluzionat Garashchuk.

Memorandumul de la Budapesta, semnat la data de 5 decembrie 1994 de liderii Ucrainei, Rusiei, Statelor Unite și Marii Britanii, a devenit practic un document care a privat Kievul de posibilitatea de construi și deține arme nucleare, după semnarea acestui tratat începând aderarea Ucrainei la Tratatul de neproliferare atomică.

Săptămâna trecută, Ucraina a solicitat consultări suplimentare cu statele nucleare semnatare ale Memorandumului de la Budapesta.

Ucraina, prin intermediul Ministerul Afacerilor Externe, a invitat statele semnatare ale Memorandumului de la Budapesta din 1994 să organizeze consultări urgente pentru asigurarea respectarii depline a obligațiilor asumate și oprirea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit unei declarații publicate de Ministerul de Externe al Ucrainei.

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a făcut apel la țările semnatare ale Memorandumului de la Budapesta, solicitând consultări urgente pentru a asigura respectarea deplină a obligațiilor asumate și pentru a pune capăt imediat agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a ţinut să sublinieze că organizarea unor consultări urgente reprezintă „cheia pentru restabilirea încrederii în Memorandumul de la Budapesta și a măsurilor comunității internaționale de consolidare a regimului internațional de neproliferare a armelor nucleare”.

„Agresiunea Federației Ruse și încălcarea condițiilor refuzului Ucrainei la armele nucleare subminează regimul internațional de neproliferare și va determina viitorul relațiilor cu țările care ar putea alege să dezvolte acest tip de arme. La 27 noiembrie 2018, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, în conformitate cu paragraful 6 al Memorandumului, a făcut apel la semnatarii Memorandumului de la Budapesta de a organiza consultări urgente pentru a asigura respectarea deplină a angajamentelor și încetarea imediată a agresiunii ruse împotriva Ucrainei", se arată în declarație.

Ce este Memorandumul de la Budapesta?

După căderea Uniunii Sovietice, Ucraina independentă s-a trezit în postura de a fi a treia putere nucleară din lume, având stocuri de arme nucleare mai mari decât ale Regatului Unit, Franței și ale Chinei luate împreună. La 5 decembrie 1994 în Ungaria, la Budapesta, Ucraina, Statele Unite, Marea Britanie și Rusia au semnat un Memorandum privitor la dezarmarea nucleară a Ucrainei, precum şi garantarea securităţii independenței şi integrităţii sale teritoriale. Prin acest tratat, Ucraina a renunțat la armele nucleare sovietice de pe teritoriul său care au fost transferate către Federația Rusă.


DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel