Defense România Industrie de apărare Elicoptere de atac. Leș a confirmat că România a contactat producătorii

Elicoptere de atac. Leș a confirmat că România a contactat producătorii

AH-1Z Viper
Ministrul apărării Naţionale, Gabriel Leş, a vorbit despre înzestrarea cu elicoptere a Armatei.

Gabriel Leș a confirmat că au fost trimise scrisori către producători pentru a putea finaliza "un studiu de concept", însă în prezent nu a fost pornit un program de achiziţii. 

„S-au cerut nişte referinţe de la mai mulţi producători, fie că vorbim de Airbus, Sikorski, Boeing, vreo patru sau cinci producători de elicoptere, ca să ne dăm seama în acest moment ce există pe piaţă, ca să putem finaliza un studiu de concept pentru ce înseamnă înzestrarea cu elicoptere.

(...)

Capabilitatea pe care noi o avem în acest moment de elicoptere va ajunge la sfârşit în următorii ani de zile şi acest program este foarte important pentru Forţele Aeriene Române. Dar nu discutăm de un program pornit, în sensul de pornirea unei achiziţii, pe această zonă, la acest moment.

Discutăm doar de nişte scrisori care au fost trimise la producători ca să vedem ce există la momentul acesta pe piaţă, ca să poţi finaliza acel studiu de concept", a spus Gabriel Leş la TVR.

CITEȘTE ȘI: Elicoptere de atac pentru Armată. Ofertele primite de România

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes