Adio Charles de Gaulle? Franţa vrea un portavion de nouă generaţie

S.I. Catalin |
Data publicării:
Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, în vizită la şantierul naval Chantiers de l'Atlantique din Saint-Nazaire, vestul Franței.
Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, în vizită la şantierul naval Chantiers de l'Atlantique din Saint-Nazaire, vestul Franței.

Portavionul de nouă generaţie care va înlocui 'Charles de Gaulle' va fi lansat la apă pentru primele teste în 2036 şi va fi construit la Chantiers de l'Atlantique, a confirmat luni ministrul francez al armatelor, Florence Parly, cu prilejul unei deplasări la şantierul naval, relatează AFP.

,,Aici, la Saint-Nazaire, va fi construit portavionul de nouă generaţie, care îi va succeda (portavionului) 'Charles de Gaulle' în 2038 şi care ar urma să aibă primele teste în mare în 2036", a declarat ministrul, care a făcut această deplasare cu prilejul începerii lucrărilor la o navă de realimentare.

Unicul portavion francez, 'Charles de Gaulle', va fi înlocuit de acest portavion de nouă generaţie care trebuie construit la Saint-Nazaire pentru că "Les Chantiers de l'Atlantique sunt singurele capabile să construiască o navă de o asemenea mărime şi un astfel de tonaj", a explicat Florence Parly presei.

,,Lucrăm sub formă de studii" la acest portavion de ultimă generaţie, a adăugat ea.

,,Portavionul va fi lansat la apă în 2036 pentru primele sale teste", a mai spus Florence Parly, dar a precizat că este încă prea devreme pentru a evoca bugetul pentru construcţia navei menite să preia ştafeta de la 'Charles de Gaulle', care "îşi va încheia ciclul de viaţă în 2038-2040'.

,,Legea programării militare prevede bugetul pentru studii, iar atunci când preşedintele republicii va lua deciziile necesare, mijloacele destinate construcţiei acestui nou portavion vor figura într-o viitoare lege a programării militare", a explicat ea.

La Saint-Nazaire ministrul francez a putut să vadă giganticele pacheboturi de croazieră care sunt în construcţie şi în special ultra-luxosul "Celebrity Apex", care a fost terminat dar nu a putut fi lansat la apă din cauza pandemiei de COVID-19.

Imobilizarea acestui gigant al mărilor simbolizează incertitudinile de pe piaţa croazierelor şi comenzile militare sunt mai importante ca niciodată pentru "Chantiers de l'Atlantique", notează AFP, citat de Agerpres.

De altfel, Florence Parly a dat asigurări că "statul va fi alături de Chantiers de l'Atlantique, ca şi alături de toate companiile din baza industrială de apărare, pentru a contribui la relansarea economiei franceze".

Florence Parly a participat luni la ceremonia de decupare a primei foi de metal laminat pentru o navă de realimentare care ar urma să fie livrată de Chantiers de l'Atlantique în 2022. Aceasta va fi prima dintr-o serie de patru nave care vor fi livrate în 2022, 2025, 2027 şi 2029, a mai precizat ministrul.

Aceste nave de realimentare vor permite furnizarea către vasele din Marina naţională a carburantului, muniţiilor, pieselor de schimb şi proviziilor. Una dintre noutăţi este că, în comparaţie cu cele trei nave de realimentare actuale, cele noi vor avea "o cocă dublă pentru a proteja oceanele de orice incident petrolier".

Grupul italian Fincantieri urmează să achiziţioneze Chantiers de l'Atlantique, dar Comisia Europeană a deschis la sfârşitul lui noiembrie o anchetă aprofundată asupra acestui proiect de achiziţie, considerând operaţiunea susceptibilă să reducă "concurenţa pe piaţa construcţiei de nave de croazieră".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel