Acord de patru miliarde de euro pentru flota de avioane Eurofighter

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:

Compania Eurofighter și NETMA (Agenția NATO pentru Managementul Tornado și Eurofighter 2000) au semnat un acord în valoare de aproape 4 miliarde EUR pentru asigurarea materialelor necesare funcționării aeronavelor de luptă Eurofighter.

Acordul acoperă perioada 1 august 2021 – 31 decembrie 2026 (65 de luni) și reprezintă continuarea contractului existent C#3, pentru servicii de disponibilitate a materialelor.

Evaluat la 3,9 miliarde de euro, cu opțiuni în valoare de încă 0,9 miliarde, acordul reflectă puternica colaborarea dintre Eurofighter GmbH, companiile partenere Eurofighter și NETMA, în asigurarea unor niveluri ridicate de disponibilitate a aeronavelor Typhoon.

Contractul C#3 asigură menținerea disponibilității și stării operaționale a tuturor avioanelor Eurofighter Typhoon din flotele națiunilor producătoare, prin furnizarea planificată de asistență vitală în servicii de sprijin, inclusiv reparații de echipamente, achiziții pentru rezerve, planificare stocuri și logistică, se precizează în comunicatul companiei Eurofighter.

Contractul permite diferiților parteneri naționali din industrie - Airbus Germania, Airbus Spania, BAE Systems și Leonardo - să furnizeze echipamente și servicii și să se adapteze la nevoile clienților lor naționali.

Acordul vizează menținerea stării de operativitate pentru aproximativ 500 de avioane Eurofighter din Forțele Aeriene ale Germaniei, Italiei, Regatului Unit și Spaniei.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel