De asemenea, s-a raportat că acest contract urma să fie finalizat până la 29 septembrie anul curent și că banii au fost alocați în cadrul programului USAI (Ukraine Security Assistance Iniţiative).
Dar, anunțul oficial al Pentagonului este destul de clar cu privire la cel mai nou contract alocat către GDLS: "General Dynamics Land Systems, Sterling Heights, Michigan, a primit un contract cu preț fix de 27.100.000 de dolari". Adică, nu se menționează nici Ucraina, nici Abrams. Comunicatul de presă cu privire la contractul alocat de Pentagon către GDLS poate fi citit aici.
Bineînțeles, acest lucru nu înseamnă că acest contract, care a fost citat în mod eronat de publicațiile ucrainene, nu are nimic de-a face cu Ucraina. Cu toate acestea, termenul de finalizare a acestuia, care este declarat că fiind 29 septembrie 2023, nu a fost confirmat de Defence Express. Nu a fost confirmat nici faptul că Ucraina va primi tancurile Abrams în această toamnă.
Cert este că purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului american al Apărării (DoD), Sabrina Singh, în timpul unui briefing din 5 aprilie, ziua în care a fost menționat contractul, a declarat următoarele când a fost întrebată când vor fi livrate Abrams către Ucraina: "Nu am nimic de adăugat în această privință. Antrenamentul nu a început încă și nu am nimic de adăugat, cu excepția faptului că tancurile sunt transferate în cadrul unui program combinat PDA (Presidential Decommissioning of the U.S. Army) și USAI. Așa că va dura ceva timp. Obiectivul nostru este să le trimitem în Ucraina până la sfârșitul anului. Dar acesta este singurul termen limită pe care îl pot da".
Dar este posibil că contractul din 5 aprilie, anunţat de Pentagon pentru General Dynamics Land Systems - care presupune derularea mai multor lucrări pentru armata americană, nu numai pentru tancurile Arbrams, ci și pentru furnizarea, repararea și modernizarea unui număr de vehicule, inclusiv Stryker - să se refere și la ajutorul promis Ucrainei, în materie de tancuri Abrams.
Departamentul american al Apărării (DoD) va accelera furnizarea de tancuri Abrams către Ucraina, hotărând să trimită un model de tanc mai vechi recondiționat din stocuri U.S. Army, a relatat Associated Press la 21 martie, citând mai multi oficiali americani.
Pentagonul intenţionează să grăbească livrarea către Ucraina a celor 31 de tancuri M1 Abrams promise pentru a o ajuta în războiul cu Rusia, dar pentru ca tancurile să poată fi transferate Kievului anul acesta soluţia găsită este de a se opta pentru tancuri din modelul mai vechi M1A1, în locul modelului mai avansat prevăzut iniţial M1A2, au declarat marţi surse militare americane, potrivit Reuters.
Oficialii au declarat că versiunea mai veche a Abrams, M1A1, ar putea ajunge în Ucraina în opt până la zece luni, comparativ cu planul inițial de predare a 31 de tancuri Abrams în versiunea M1A2, care ar avea nevoie de un an sau doi pentru a fi produse și livrate.
De asemenea, va fi mai ușor pentru militarii ucrainene să învețe cum să le utilizeze. De asemenea, mentenanţa pentru M1A1 ar fi mai uşor de făcut decât pentru versiunea mai modernă M1A2, potrivit oficialilor militari americani.
Secretarul armatei americane, Christine Wormuth, a declarat pe 23 februarie că tancurile Abrams pe care Statele Unite s-au angajat să le ofere Ucrainei ar putea să nu fie livrate anul acesta, ci anul viitor. Trebuie precizat că la momentul respectiv se discuta ca SUA să livreze Ucrainei versiunea modernă Abrams M1A2.
Președintele american Joe Biden a anunțat în ianuarie că va trimite 31 de tancuri fabricate de General Dynamics Land Systems în Ucraina, decizie comunicată la scurt timp după ce Germania a dat undă verde statelor europene să trimită tancurile lor Leopard către Ucraina.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News