Iranul își îngroapă activele nucleare la Isfahan: Imaginile din satelit confirmă pregătirea pentru un atac iminent al SUA și Israelului
12 Februarie 2026
Iluzia unei unități monolitice în regiunea baltică se prăbușește rapid în momentul în care analizăm registrele de achiziții militare ale celor „trei state surori”. Deși Estonia, Letonia și Lituania împărtășesc o poziţie geografică vulnerabilă și un istoric lung de agresiune rusă, planificarea lor defensivă actuală este marcată de o fragmentare care sfidează logica militară a NATO.
În loc să utilizeze toate fondurile de care dispun pentru a reduce costurile și a simplifica logistica pe plan militar, aceste state au adoptat doctrine divergente, transformând flancul estic într-un mozaic de echipamente care va complica inutil interoperabilitatea în cazul unui conflict convențional, potrivit unei analize realizate de publicaţia Militarny.
Estonia a decis să investească peste 10 miliarde de euro între 2026 și 2029, însă direcția aleasă este una strict regională, modelată după sistemul finlandez.
Tallinn prioritizează o forță militară mobilă, ușoară, adaptată pentru recruți și dotată cu echipamente care permit o integrare rapidă cu forțele de la Helsinki, precum obuzierele K9 Thunder și vehiculele de luptă CV9035.
Decizia Estoniei de a achiziționa vehicule blindate turcești Otokar Arma și Nurol Makina, fiind singurul stat din regiune care a optat pentru furnizori de la Ankara, demonstrează că viteza de livrare și prețul au prevalat în fața coeziunii militare baltice.
Letonia, aflată în cea mai precară situație financiară cu un buget de doar 2,16 miliarde de euro în 2026, operează o politică de achiziții haotică. Fără un partener strategic clar, Riga a acumulat un inventar eterogen care include obuziere americane M109, blindate britanice CVR(T) și, mai nou, vehicule de luptă spaniole ASCOD 2. Deși obiectivul este tot construcția unei forțe ușoare și manevrabile, absența unei preferințe pentru un anumit furnizor indică o lipsă de direcție strategică care ar putea sufoca în timp de război şi cel mai bine gândit lanţ logistic.
Lipsă de sincronizare în achiziţiile militare
Lituania se detașează de vecinii săi din nord prin buget și prin viziune. Cu 4,79 miliarde de euro planificați pentru 2026, Vilnius refuză ,,doctrina forțelor ușoare’’ în favoarea unei armate mecanizate grele, construită pe modelul Bundeswehr-ului.
Cooperarea cu Germania este pilonul central, Lituania urmând să găzduiască Brigada 45 Panzer și să opereze tancuri Leopard 2A8, devenind singurul stat baltic care introduce acest model de tanc în inventarul propriu.
În paralel, Lituania funcționează ca un avanpost al industriei de apărare americane, achiziționând masiv rachete Javelin, sisteme HIMARS și elicoptere UH-60m Black Hawk. Această orientare către Berlin și Washington asigură un sprijin politic solid, dar creează o prăpastie doctrinară față de Estonia și Letonia.
În timp ce vecinii săi mizează pe mobilitate și costuri reduse, Lituania se pregătește pentru bătălii convenționale de mare intensitate, ignorând platformele militare coreene sau asiatice pentru a menține o identitate euro-atlantică strictă.
Nevoia de a găsi o soluție pentru a armoniza planificarea militară
Principiul conform căruia puterea crește prin unitate rămâne, în mare parte, un deziderat teoretic pentru statele baltice. Singurul succes notabil de achiziție comună între toate cele trei state este sistemul M142 HIMARS, o excepție care confirmă regula fragmentării. Alte inițiative, precum achiziția germano-estonă a sistemului IRIS-T, exclud Lituania, în timp ce interoperabilitatea reală este subminată de decizii de achiziție solitare.
NATO încurajează achizițiile comune pentru a reduce povara economică și pentru a simplifica antrenamentul, dar Tallinn, Riga și Vilnius par blocate în priorități naționale distincte. Această lipsă de sincronizare duce inevitabil la unități mai scumpe și la lanțuri logistice complicate. Dacă statele baltice nu vor găsi o soluție pentru a armoniza planificarea militară, riscă să dețină capacități militare insuficiente exact în momentul în care amenințarea de la est necesită o forță colectivă fără fisuri.
