Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis duminică, 14 iunie a.c., un mesaj cu prilejul aniversării a 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Statele Unite ale Americii.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
La data de 14 iunie 2020, România celebrează împreună cu Statele Unite ale Americii 140 de ani de relaţii diplomatice. Este un drum lung pe care cele două state l-au făcut împreună, dar şi un proces de o extraordinară complexitate, care a cunoscut în ultimele decenii o dezvoltare constantă şi consistentă, ajungând în prezent la un nivel de excelenţă fără precedent, susţinut de un dialog politic dens şi o cooperare foarte eficientă.
Au contribuit la aceste evoluţii atât împărtăşirea valorilor democratice, cât şi dedicaţia pentru consolidarea cooperării bilaterale a unor generaţii succesive de oameni politici, diplomaţi, artişti, reprezentanţi a numeroase corpuri profesionale şi sociale. Iar dialogul meu fructuos şi substanţial din ultimii ani cu Preşedintele Donald Trump a adus rezultate benefice pentru relaţia dintre ţările şi popoarele noastre.
Pentru România, Statele Unite ale Americii au dovedit, mai ales în ultimele două decenii, că sunt aliatul ferm de care avem nevoie în momente importante, însoţindu-ne astfel statornic pe calea aleasă de ţara noastră pentru consolidarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor săi. La rândul său, România şi-a conturat profilul de partener de încredere şi aliat NATO activ, care îşi asumă angajamente puternice şi contribuie la securitatea comună împreună cu Statele Unite, prin participarea consistentă la misiuni precum cea din Afganistan sau prin consolidarea apărării pe flancul estic al Alianţei.
Parcursul ascendent al relaţiilor noastre bilaterale este pus în valoare de Parteneriatul nostru Strategic pentru secolul XXI, dimensiune esenţială a politicii externe a României, care oferă perspective ample de cooperare într-o arie largă de domenii - politic, securitar, economic, cercetare, tehnologie, ştiinţă şi educaţie, contacte inter-umane.
Vitalitatea parteneriatului a fost reconfirmată în ultimul an inclusiv prin adăugarea de noi sfere de cooperare, în domenii de înaltă tehnologie, cu implicaţii de ordin economic, social şi politic pentru următorul deceniu - aşa cum o arată Declaraţia Comună pe care am adoptat-o împreună cu Preşedintele Statelor Unite pe 20 august 2019, în cadrul vizitei mele la Casa Albă.
Relaţia privilegiată în cadrul Parteneriatului Strategic ne oferă un reper solid în contextul unei lumi aflate într-o profundă şi rapidă schimbare, o lume dominată de numeroase provocări de securitate, la care s-a adăugat, anul acesta, lupta pe care toate statele lumii au dus-o cu pandemia de COVID-19. Încă o dată, într-un context atât de complex, România şi SUA au ştiut să dea măsura solidităţii şi solidarităţii în relaţia noastră bilaterală, acordându-şi reciproc ajutor şi demonstrând practic valoarea acţiunii comune în favoarea propriilor cetăţeni.
Este o mare satisfacţie să constat că, la 140 de ani de la stabilirea lor, relaţiile diplomatice dintre România şi Statele Unite ale Americii sunt mai puternice ca oricând.
În calitate de Preşedinte al României, sunt profund angajat, atât personal, cât şi în numele ţării mele, pentru aprofundarea şi dezvoltarea, şi pe mai departe, a Parteneriatului Strategic româno-american şi a parteneriatului transatlantic!
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News