Compania militară privată rusă Wagner a recrutat noi mercenari din Siria pentru a-i trimite în Libia

wagner_mercenary_group_recruits_syrians_to_fight_in_libya_08331300
Rusia, prin intermediul companiei militare private Wagner Group (PMC), a desfăşurat, în luna mai, o amplă operaţiune de recrutare a unor sirieni, pentru a-i trimite să lupte în Libia alături de miliţiile conduse de mareşalul Khalifa Haftar.

Informaţiile cu privire la faptul că din Siria au fost recrutaţi mercenari pentru a fi trimis în Libia, au fost oferite pentru Reuters de către mai multe surse, sub protecţia anonimatului, care sunt parte a opoziţiei siriene.

Compania militară privată Wagner Group ar fi desfăşurat procesul de recrutare, sub atentă monitorizare a Armatei ruse, susţin sursele citate de Reuters, iar un fost membru al Wagner Group a declarat că a trimis pentru prima dată sirieni în Libia în 2019.

Ministerul rus al Apărării și Compania militară privată Wagner Group nu au răspuns la întrebările agenţiei Reuters, pentru a confirma sau infirma aceste informaţii.

Citeşte şi: Fuga mercenarilor ruşi din Libia. Noi dovezi ale prezenţei companiei militare private Wagner Group (Foto/Video)

Rusia a fost şi rămâne un aliat important al Siriei în războiului civil dintre forțele loiale lui Bashar al-Assad și rebelii susținuți de Occident care doresc înlăturarea de la putere a dictatorului acuzat de crime împotriva poporului sirian. Unii experți spun că implicarea Moscovei în Libia este o extindere a ambiției sale de a-şi proiecta influența în estul Mediteranei.

Egiptul și Emiratele Arabe Unite au acordat, de asemenea, sprijin şi suport militar mareşalului Haftar, deoarece suspectează GNA că are legături cu Frăția Musulmană. Turcia, pe de altă parte, susține GNA în sprijinul căruia a desfăşurat, în ultima perioadă, militari şi tehnica militară – în special drone de atac.

Rusia colaborează cu Siria pentru a trimite mercenari în Libia

Documente oficiale ale Organizației Națiunilor Unite sugerează că între 800 și 1.200 de mercenari ruși din Grupul Wagner se află în Libia din 2018 încoace. 

DefenseRomania anunța încă de la începutul lunii ianuarie a acestui an că Rusia a transferat mai mulţi mercenarii din Siria în Libia pentru a oferi sprijin şi suport militar Armatei Naționale Libiene (LNA) a generalului Khalifa Haftar.

Cu toate că există nenumărate dovezi cu privire la prezența mercenarilor ruși din Grupul Wagner în Libia, poziția oficială a Moscovei e de a nega. Președintele Vladimir Putin a declarat la începutul acestui an, abordând subiectul prezenței mercenarilor ruși în Libia, că dacă aceștia sunt prezenți în Libia ei nu reprezintă Rusia și nici nu sunt plătiți de Moscova.

Mai mulţi oficiali americani, au declarat, la începutul lunii mai, că Rusia lucrează cu regimul din Siria al lui Bashar al-Assad pentru a trimite în Libia mercenari care să lupte alături de forțele mareșalului Khalifa Haftar.

Mai mulți oficiali ai Departamentului de Stat printre care și secretarul adjunct Christopher Robinson au declarat, la momentul respectiv, că eforturile Moscovei de a-și extinde prezența în Africa și de-a lungul Mării Mediterane agravează situația.

,,Libia a devenit următoarea țintă a Rusiei maligne pentru a exploata conflictele regionale pentru propriul său câștig politic și economic. În timp ce Rusia solicită public sprijinul pentru o soluție politică, în Siria sau Libia, se implică simultan în activități care subminează  procesul de pace și amplifică conflictul", preciza atunci Robinson.

Potrivit surselor consultate de Reuters, noile recrutări efectuate de Wagner Group, pentru a veni în sprijinul mareşalului Haftar, au venit pe fondul unei creşteri a confruntărilor militare în Libia, în timp ce războiul din Siria scădea ca intensitate. Recurările făcute de Wagner au inclus 300 cetăţeni sirieni din zona Homs, printre care foști luptători ai Armatei Siriene Libere şi aproximativ alţi 320 sirieni din sud-vestul ţării.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, care monitorizează atent situaţia conflictului din Siria, în luna mai, peste 900 de cetăţeni sirieni au fost recrutați de Rusia. Mercenarii, înainte de a pleca în Libia, ar fi instruiți la o bază militară din Homs, potrivit surselor citate de Reuters, care au precizat că salariile acestora are fi cuprinse între 1.000 și 2.000 de dolari pe lună.

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes
x close