Legendarul Humvee, în războiul sec. XXI: UGV, fără șofer și echipaj. Americanii vor prezenta și JLTV A2, următoarea versiune a blindatelor aflate și în dotarea României

UGV produs de AM General, producătorul Humvee. Photo source: AM General
Producătorul american AM General va prezenta potențialilor clienți vehiculul terestru fără echipaj (UGV) și vehiculul tactic ușor comun (JLTV) A2, ambele integrate cu sisteme antidronă, în cadrul expoziției Eurosatory de la Paris, în aceste zile. AM General este și producătorul legendarelor Humvee americane.

Compania americană a declarat într-un comunicat că UGV-ul reprezintă răspunsul companiei la nevoile în continuă evoluție de pe câmpul de luptă, demonstrând cum succesul misiunilor poate fi obținut prin intermediul capacităților fără echipaj uman.

Ceea ce urcrainenii au demonstrat pentru prima oară recent, când în aprilie, așa cum scria atunci și publicația noastră, a fost bifată o premieră în istoria militară: Pentru prima dată o poziție rusă a fost capturată doar cu roboți și drone, fără infanteriști. Rușii s-au predat, la propriu, roboților.

E însă doar un episod limitat, dar americanii intuiesc viitorul.

Humvee-ul fără șofer: Americanii dezvoltă UGV-uri

UGV produs de AM General, producătorul Humvee. Photo source: AM General

„Cu această platformă am reușit să demonstrăm că tehnologia mobilă autonomă poate fi valorificată pentru utilizări multiple, inclusiv pentru sprijin logistic, evacuarea răniților, misiuni de atac, precum și operațiuni defensive, lucru pe care îl demonstrăm la expoziție cu o stație de arme controlată de la distanță Hornet C-UAS”, a declarat John Chadbourne, CEO al AM General.

Dezvoltat în cooperare cu Textron Systems și Carnegie Robotics, UGV-ul este propulsat de un motor îmbunătățit de 250 CP. Platforma are o capacitate de încărcare utilă de până la aproximativ 2.720 kg, ceea ce îi permite să sprijine misiuni de logistică, recunoaștere, evacuare a răniților și supraveghere armată, potrivit AM General.

În contextul în care vehiculele fără echipaj joacă un rol crucial în apărarea Ucrainei împotriva Rusiei, propunerea celor de la AM General vine ca răspuns la interesul tot mai crescut al statelor membre NATO pentru astfel de capacități. Cei de la Defense News amintesc că Ucraina își propune să contracteze 25.000 de platforme terestre fără echipaj în prima jumătate a acestui an, depășind cu mai mult de dublu totalul din 2025.

România urmează și ea lanseze un program privind achiziția de UGV-uri, drone terestre.

Va fi prezentat în Franța și JLTV A2, într-o versiune mult mai „agilă”. JLTV se află și în dotarea României

JLTV, Oshkosh. Photo U.S. Army by Staff Sgt. Quanesha Barnet

La expoziția de la Paris, producătorul din SUA va prezenta, de asemenea, JLTV A2 într-o variantă potrivită pentru un echipaj de patru persoane. AM General a precizat că noua versiune a vehiculului include peste 1.000 de modificări aduse pachetului de date tehnice, în comparație cu modelul A1.

România a securizat modernizarea componentelor sale de elită prin achiziția de vehicule JLTV (Joint Light Tactical Vehicle) destinate exclusiv Forțelor pentru Operații Speciale (FOS), un program demarat prin acorduri de tip Guvern la Guvern (G2G) cu Statele Unite și reflectat pe larg și în analizele DefenseRomania.

Au fost achiziționate pentru a dota structurile FOS blindate JLTV în configurări diverse, echipate cu tehnologie de comunicații avansată și stații de armament controlate de la distanță. Această infuzie de tehnică americană de ultimă generație înlocuiește vechile vehicule Humvee din cadrul FOS, asigurându-le operatorilor FOS români capacități net superioare.

România a achiziționat vehicule blindate de luptă JLTV, produse de americanii de la Oshkosh, în valoare de aproximativ 227 de milioane lei cu TVA (adică aproximativ 47 de milioane de euro).

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes
x close