„Un vis pentru multe generații”
Viceprim-ministrul și ministrul Apărării Naționale, Władysław Kosiniak-Kamysz, a precizat în cadrul Târgului de Apărare de la Varșovia, care se desfășoară pe 19 și 20 iunie 2026, că Statele Unite au dat Poloniei undă verde pentru a începe negocieri detaliate privind înființarea unei baze militare americane permanente.
Ministrul Apărării Naționale a precizat că prezența permanentă a trupelor americane în Polonia este „un vis, o dorință și un angajament al multor generații”, iar astăzi polonezii sunt cel mai aproape de realizarea acestuia.
El a amintit că joi a primit un răspuns pozitiv din partea șefului Pentagonului, Pete Hegseth, cu privire la înființarea unei baze militare americane permanente în Polonia.
„Acesta este visul, dorința și acțiunea multor generații, dar ceea ce se întâmplă astăzi este contribuția noastră, a generației noastre. Ieri, prin această scrisoare, am primit undă verde pentru negocieri atât de precise (privind o bază americană permanentă în Polonia). Procesul a avansat extrem de mult într-un timp atât de scurt în ultimele săptămâni ”, a adăugat Kamysz.
Care sunt argumentele Poloniei
F-35 polonez
Oficialul polonez a făcut o prezentare succintă a contribuției Poloniei la securitatea NATO și a Europei, în general, iar concluzia care se desprinde arată o Polonie care este, de departe, cel mai activ actor din Europa (de Est) în materie de măsuri de descurajare și apărare.
- Polonia este în prezent unul dintre liderii NATO pe flancul estic și intenționează să construiască cea mai mare armată din Europa până în 2030. Kamysz a menționat că cheltuielile pentru apărare ajung la 5% din PIB, iar bugetul din acest an pentru acest scop este de aproximativ 200 de miliarde de zloți (aproape 54 de miliarde de dolari).
- Polonia susține strategia și conceptul NATO 3.0. Polonia este angajată în apărarea aliată, colectivă, pe flancul estic al NATO.
- Polonia construiește securitatea frontierei estice a Europei și a frontierei estice a NATO prin intermediul Scutului de Est, care a fost inclus în documentele europene ca o investiție strategică pentru apărare și securitate.
- Polonia este lider în producția de armament și este un brand recunoscut la nivel mondial, a declarat viceprim-ministrul care a adăugat că ambiția guvernului este de a face din industria de apărare unul dintre principalii motori ai dezvoltării economice.
La aceasta adăugăm că polonezii cumpără armament american de zeci de miliarde de dolari pentru a-și consolida forâele armate cu cele mai moderne tehnologii.
Sprijin pentru companiile de apărare
Ministrul Apărării Naționale a reamintit, de asemenea, anunțul privind sprijinul acordat companiilor de apărare în valoare de 7 miliarde de zloți din Fondul de Securitate și Apărare în cadrul Programului Operațional de Apărare Națională (KPO). El a menționat că tehnologiile cibernetice și soluțiile cu dublă utilizare, adică soluțiile, tehnologiile, echipamentele sau materialele concepute pentru uz civil, dar capabile și de aplicații militare, joacă un rol din ce în ce mai important.
Referindu-se la situația de securitate din regiunea baltică, Kosiniak-Kamysz a menționat provocările din Marea Baltică, întreruperile semnalului GPS, actele de sabotaj și amenințările la adresa serviciilor secrete.
„Nu vreau să sperii oamenii, vreau să mă pregătesc, dar acestea sunt vremuri foarte dificile”, a spus el. El a subliniat că securitatea țării se bazează pe „trei piloni”: o societate puternică, o armată puternică și alianțe puternice.