Ucraina denunță strategia Rusiei în Azov și Marea Neagră

flota_rusa_54496900
Ministrul Apărării al Ucrainei, Stepan Poltorak, a declarat că Federația Rusă continuă ofensiva nu numai în Marea Azov, ci și în Marea Neagră.

Oficialul din Ucraina a denunțat strategia Rusiei care blochează intenționat zone din Marea Azov și Marea Neagră pentru a îngreuna traseul navelor comerciale, astfel costul produselor pe care acestea le transportă fiind mai mare.

"Din nefericire, Rusia își continuă ofensiva nu numai în Marea Azov, ci și în Marea Neagră. În fiecare zi ei închid un imens teritoriu al coastei mării sub pretextul efectuării exercițiilor, sub pretextul testelor de arme și echipament. Acest lucru se întâmplă pentru a împiedica traseul navelor comerciale. Nu doar cele ucrainene. Acestea sunt nevoite să ocolească zona de antrenament, iar costul produselor pe care le transportă este mult mai mare”, a declarat Stepan Poltorak, într-un interviu la un post de televiziune din țara vecină, potrivit UNIAN. Oficialul de la Kiev a adăugat că această strategie a fost folosită de Rusia inițial în Azov, iar acum și în Marea Neagră.

Ministrul Apărării al Ucrainei a dat asiguări că Forțele armate vor continua să-și îndeplinească sarcinile și să patruleze în apele teritoriale ale Ucrainei, dar „din păcate amenințările există”. Poltorak a adăugat că cel mai probabil Rusia s-a folosit de provocări precum cele din Marea Azov pentru a genera o agresiune deschisă în Ucraina, dar acest scenariu a eșuat datorită modului în care au reacționat marinarii ucraineni. Acesta a mai spus că încă situația este controlabilă.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close