Turcia ar putea înființa baze militare pe teritoriul Azerbaidjanului

Nicolae Iordan |
Data publicării:

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat că nu exclude posibilitatea înființării unor baze militare turce în Azerbaidjan, în temeiul acordului bilateral recent încheiat între cele două țări.

Într-o conferință de presă susținută pe 17 iunie, după întoarcerea sa din Azerbaidjan, Erdogan a indicat că înființarea bazelor militare turcești pe teritoriul acestei țări nu intră în sfera "Declarației Shusha" adoptată pentru a defini relațiile de alianță între Ankara și Baku în etapa următoare.

Liderul turc a sugerat că această problemă ar putea fi ridicată și dezvoltată în consultările dintre omologii săi azer și rus, Ilham Aliyev respectiv Vladimir Putin, precum și în contactele sale cu aceștia.

Erdogan a cerut Armeniei să ia măsuri menite să sporească încrederea în regiune, menționând că primul pas important în acest sens ar fi furnizarea către Azerbaidjan a hărților cu terenurile minate în zonele pe care Baku le-a recâștigat în ultima rundă a conflictului din regiunea Karabakh.

Președintele turc și-a exprimat convingerea că Rusia nu intenționează să obstrucționeze procesul de deschidere a coridorului Zangezur, care leagă vestul Azerbaidjanului și regiunea autonomă azeră Nakhchivan, învecinată cu Iranul și Turcia, adăugând că Ankara se bazează pe sprijinul Moscovei în această chestiune și subliniind că va avea în curând o întâlnire bilaterală cu președintele V. Putin.

Președintele azeri Ilham Aliyev a precizat însă că declarația semnată în orașul Shusha, pe care etnicii armeni îl numesc Shushi, teritoriu câștigat de Azerbaidjan în timpul luptelor de anul trecut, se referă la cooperarea în probleme politice, economice, comerciale și energetice., "dar cel mai important este acordul de cooperare între Azerbaidjan și Turcia în sfera industriei de apărare și asistență militară reciprocă".

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel