Tirada lui Putin împotriva României, sub ochii lui Orban. Cristi Diaconescu: Un partener care nu a avut nicio reacție la amenințările Rusiei

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Președintele rus Vladimir Putin și Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării. Sursă foto: Kremlin
Președintele rus Vladimir Putin și Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării. Sursă foto: Kremlin

În cursul zilei de ieri președintele rus Vladimir Putin, într-o conferință comună, la Moscova, alături de premierul ungar Viktor Orban, aflat în vizită oficială, s-a lansat într-un nou atac împotriva Occidentului și împotriva României.

Președintele rus s-a referit direct la sistemul Aegis Ashore din România, așa-numitul scut de la Deveselu, dar și la sistemul identic pe care americanii îl ridică în Polonia pe care le consideră o amenințare directă către Federația Rusă.

Potrivit narativului rus deja atât de cunoscut, la Deveselu lansatoarele americane MK-41 ar putea fi echipate cu rachete Tomawahk care pot lovi „adânc în interiorul teritoriului rus”, consideră Putin.

Subliniem că SUA, România, dar și întreaga Alianță a dat numeroase asigurări că instalația de la Deveselu nu are decât scop defensiv.

 

Viktor Orban, un partener strategic al României - nicio reacție în timp ce Putin amenința România

 

Diplomatul Cristian Diaconecu, fost ministru de externe, a atras atenția asupra faptului că Vladimir Putin s-a lansat într-o serie de acuzații împotriva NATO și împotriva României, iar totul se petrecea în timp ce Viktor Orban privea și asculta impasibil fără să intervină.

„Dislocarea americană (n.a. - cei 1.000 de militari pe care SUA îi vor trimite din Germania în România) este decizia Washingtonului și se înscrie în cei parametri ai NATO deja conveniți privind abordarea Federației Ruse în relația cu NATO după 2014 și ocuparea Crimeei: Dialog, apărare și descurajare”, a precizat Cristian Diaconescu care a subliniat că decizia SUA demonstrează că toate garanțiile de securitate sunt în continuare valabile și ele nu pot face obiectul negocierii.

Un semnal mai complicat pe care vreau să-l menționez este reacția unui șef de stat numit Ungaria, care a făcut o vizită bilaterală la Moscova. Sigur, vizita e absolut în regulă, dar care deși e partener strategic cu România nu a avut în fața opiniei publice niciun fel de reacție în momentul în care președintele Vladimir Putin a adresat din nou o serie de amenințări în legătura cu România și Polonia. 

Ca reacție și ca mod în care europenii acționează în această situație eu cel puțin m-aș fi așteptat la ceva mai multă solidaritate așteptată. Pentru că da, americanii iată se mișcă, britanicii în egală măsură. Dar avem nevoie de solidaritatea tuturor. Din acest punct de vedere mi-aș dori și ca formatul B9 să fie cât se poate de categoric în a arăta faptul că Articolul 4 din Tratatul de la Washington înseamnă toți pentru unu, unul pentru toți, exact mesajul care e nevoie în această situația de criză, mai ales în zona aceasta a negocierilor”, a conchis Cristian Diaconescu, într-o intervenție telefonică la postul de televiziune Antena 3, unde a analizat criza de la granițele Ucrainei și dislocarea de soldați americani în România.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel