UE va acorda „într-un fel sau altul” Ucrainei împrumutul de 90 de miliarde de euro, în ciuda blocajului Ungariei
24 Februarie 2026
Potrivit statisticii anuale Global Firepower privind „Forța militară activă” a 145 de țări analizate, Libia ocupă locul 91 la nivel global. Numărul soldaților activi este estimat la 32.000 de luptători. Libia suferă de amenințări interne severe reprezentate de diviziunea politică dintre Guvernul Unității Naționale din vest și forțele lui Khalifa Haftar din est, precum și de milițiile armate care controlează teritoriul și resursele.
Numărul mic de militari nu este capabil să impună controlul sau să confrunte amenințările, deoarece stabilitatea depinde de milițiile neregulate. Deficitul din ”partea vestică” este compensat de sprijinul direct al Turciei și de veniturile din petrol pentru finanțarea milițiilor, în timp ce ”estul depinde de sprijinul Rusiei și Egiptului, ceea ce adâncește diviziunea în loc să construiască o armată națională unificată.
Armata mauritană numără aproximativ 31.540 de militari, clasându-se pe locul 92 la nivel global. Principalele amenințări provin din infiltrarea teroristă din regiunea Sahel și din Statul Islamic din Sahara Mare, alături de riscul atacurilor transfrontaliere din Mali. Deși Mauritania a avut un succes relativ mare în prevenirea atacurilor majore în interiorul granițelor sale din 2011, dimensiunea sa limitată o face vulnerabilă la escaladare în cazul în care amenințarea se extinde.
Armata este relativ capabilă să se apere datorită reformelor, dar are nevoie de sprijin continuu. Aceasta compensează deficitul prin instruire specializată pentru forțele speciale, cooperare în domeniul securității cu Statele Unite, concentrare pe securizarea frontierelor și implicarea comunităților locale, alături de parteneriate regionale limitate.
Somalia are 30.000 de soldați, ocupând locul 94 la nivel global. Somalia se confruntă cu o amenințare existențială din partea mișcării Al-Shabaab și a repercusiunilor separatiste din Somaliland, care este acum susținută de Israel.
Acest număr mic nu este capabil să facă față amenințărilor pe cont propriu, deoarece armata suferă de un control slab asupra teritoriului și depinde în întregime de sprijin extern pentru a supraviețui. Aceasta compensează deficitul prin intermediul Misiunii Uniunii Africane AUSSOM/ATMIS, care include mii de soldați străini, ajutor militar internațional și sprijin din partea clanurilor locale în unele operațiuni.
Armata qatareză are 26.550 de soldați activi și se situează pe locul 97 la nivel global. Amenințările se concentrează pe tensiunile regionale cu Iranul, în ciuda relațiilor diplomatice relative, și pe riscurile rezultate din escaladarea americano-iraniană care vizează bazele americane de pe teritoriul său, pe lângă participarea la exerciții comune din Golf pentru a contracara amenințările hibride.
Dimensiunea sa limitată face ca armata să nu se poată apăra independent împotriva amenințărilor majore, dar atinge un echilibru eficient prin parteneriate. Qatarul compensează această deficiență bazându-se pe baza aeriană americană Al Udeid (cea mai mare bază americană din regiune), pe alianțele sale cu Turcia și Statele Unite și pe bogăția sa petrolieră, care finanțează arme, aeronave și sisteme de apărare aeriană de ultimă generație, cu accent pe calitate și integrare cu forțele internaționale.
Armata din Bahrain are doar 18.400 de soldați activi, ocupând locul 113 la nivel global. Bahrainul nu se confruntă cu amenințări regionale majore, dar armata are misiunea de a proteja țara, granițele și interesele sale economice reprezentate de sondele de petrol și gaze naturale, care generează venituri de milioane de dolari pentru țară.
Cu un număr atât de mic, armata din Bahrain nu poate face față singură amenințărilor la scară largă, mai ales într-un scenariu de escaladare regională, așa cum s-a întâmplat anterior când Irakul a invadat și ocupat Kuweitul, dar este capabilă să-și apere suveranitatea cu un sprijin extern puternic.
Compensarea deficitului numeric
Dimensiunea umană nu este însă singurul factor determinant al puterii militare. Armatele mici din Bahrain și Qatar își dovedesc eficacitatea prin alianțe strategice și tehnologie avansată, transformând dezavantajul numeric într-un avantaj calitativ.
Qatarul este sediul permanent al Flotei a Cincea a SUA în Orientul Mijlociu și are o cooperarea militară exinsă în cadrul Consiliului de Cooperare al Golfului, pe lângă investițiile în tehnologie avansată și instruire profesională de înaltă calitate.
Însa, în Somalia, Libia și Mauritania, dependența excesivă de sprijinul extern se evidențiază ca o slăbiciune suverană, vidul de securitate rezultat alimentând conflicte interne și amenințări asimetrice.
Analiza sugerează că o consolidare a cooperării arabe comune, cum ar fi dezvoltarea unei forțe de reacție rapidă în Golf sau aficano-arabă ar putea compensa aceste lacune și reduce dependența de puterile externe.
Punctul pe i: Rezerviștii, călcâiul lui Ahile în Armata. O resursă strategică pentru securitatea Europei, tratată deficitar în România
