Tancul de Himalaya. Zorawar este noul tanc ușor al Indiei, conceput pentru a ține piept Chinei în zonele de mare altitudine

India a dezvăluit noul său tanc de luptă ușor Zorawar, dezvoltat într-un timp record de mai puțin de doi ani. Acest nou vehicul ușor de luptă este un efort comun între Organizația de Cercetare și Dezvoltare pentru Apărare (DRDO) și Larsen & Toubro (L&T), conceput special pentru a contracara amenințările din China în zonele de mare altitudine.

Armata indiană a propus achiziționarea de tancuri ușoare, produse local, pentru a îmbunătăți prezența cu echipamente grele în zonele de mare altitudine, contracarând desfășurarea de către China a coloanelor blindate, de-a lungul LAC - Line of Actual Control, o frontieră de facto din munții Himalaya, care separă teritoriul controlat de indieni de teritoriul controlat de chinezi.

Numit după un general din secolul al XIX-lea al dinastiei Dogra, Zorawar Singh, care a condus operațiuni militare în Ladakh și vestul Tibetului, tancul de luptă ușor Zorawar, de 25 de tone, este primul blindat proiectat și pregătit pentru astfel de încercări în zonele de mare altitudine, scrie TheEconomicTimes.

Zorawar este un prototip, fiind conceput pentru a avea un raport bun putere-greutate, dar și capabilități importante în privința puterii de foc, protecției, supravegherii și comunicațiilor.

Inițial, India intenționa să folosească motoare MTU germane pentru tancul Zorawar, dar din cauza întârzierilor repetate ale prototipurilor, va fi folosit motorul american Cummins de 750 CP.

 

Făcut pentru nevoile graniței Himalaya cu China

 

Capacitățile sale amfibii îi permit să urce abrupte pe terenuri muntoase și să traverseze râuri și alte cursuri de apă mai ușor decât tancuri duble ca greutate, cum ar fi tancurile T-72 și T-90 și care cântăresc 50-60 de tone.

Armata indiană intenționează să desfășoare tancul în regiunea Ladakh din India, un platou muntos la altitudine mare, unde altitudinea medie este de peste 5.000 de metri.

Armata indiană a comandat 59 de tancuri Zorawar, cu planuri pentru un program mai amplu de cumpărare a încă 295 din aceste vehicule blindate. Se preconizează că tancurile ușoare Zorawar vor fi introduse în armata indiană până în 2027.

Vorbind cu presa locală, președintele DRDO, Samir V Kamat, a confirmat testele riguroase  la care va fi supus Zorawar, inclusiv teste de iarnă și cele efectuate la altitudini mari. „Conform estimărilor mele, va dura aproximativ un an până la un an și jumătate pentru a finaliza întregul ciclu de testare și a continua cu achizițiile. Prin urmare, cred că primul tanc ar trebui să fie gata până în 2027”, a spus el.

Tancurile Zorawar sunt proiectate cu un sistem de protecție activ pentru a proteja vehiculele de luptă de rachetele și rachetele ghidate antitanc. Mai mult, natura amfibie a acestor tancuri va permite desfășurarea în regiunile fluviale, cum ar fi lacul Pangong Tso din estul Ladakh-ului, unde forțele indiene au desfășurat un număr semnificativ de tancuri pentru a contracara prezența chineză.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel