Sute de civili au fost luaţi ostatici de jihadişti în Nigeria

Eduard Pascu |
Data publicării:

Presupuşi luptători ai grupării Stat Islamic din Africa de Vest (Iswap) au invadat un oraş din nord-estul Nigeriei, Kukawa, luând ostatici sute de civili, au declarat miercuri pentru AFP surse locale şi de securitate.

Locuitorii din Kukawa tocmai s-au întors la casele lor după ce au fost găzduiţi timp de doi ani într-o tabără destinată persoanelor strămutate, din cauza violenţei care afectează regiunea Lacului Ciad şi în special statul Borno, în nord-estul Nigeriei. Un şef local care a fost printre aceste persoane strămutate şi care a reuşit să scape în timpul atacului de miercuri a spus că oamenii s-au întors la începutul lunii august, în speranţa că în sfârşit vor putea să îşi cultive pământul, "dar au ajuns imediat în mâinile insurgenţilor", transmite Agerpres.

O sursă din domeniul securităţii a confirmat atacul pentru AFP şi a spus că avioane de luptă au fost dislocate din Maiduguri, capitala statului Borno, pentru a "face faţă situaţiei".

Kukawa este situat în apropierea marelui oraş Baga, la marginea Lacului Ciad, o zonă controlată de gruparea Iswap, care s-a despărţit de Boko Haram în 2016. Gruparea, afiliată grupării Statul Islamic (SI), a efectuat numeroase atacuri, în special împotriva armatei nigeriene şi a ucis sute sau chiar mii de soldaţi. De asemenea, controlează oraşe şi sate de dimensiuni medii, iar mii de civili trăiesc sub controlul său. Peste 36.000 de persoane au fost ucise din 2009 în violenţele din Nigeria şi peste două milioane de persoane încă nu se pot întoarce la casele lor.

Naţiunile Unite au spus săptămâna trecută că 10,6 milioane de persoane (dintr-un total de 13 milioane) sau "patru din cinci persoane" depind de ajutorul umanitar pentru a supravieţui în cele trei state din Nigeria cele mai afectate de conflictul jihadist (Borno, Yobe, Adamawa).

Citește și: Nou atac al grupării Boko Haram în Ciad

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel