Subsecretar de stat american: SUA nu au indicii privind o eventuală intervenţie militară rusă în Belarus

S.I. Catalin |
Data publicării:

Subsecretarul de stat american Stephen Biegun a declarat luni, la Vilnius, că SUA nu au vreun indiciu referitor la intenţiile Rusiei privind o intervenţie militară în Belarus şi a cerut guvernului de la Minsk să îi pună în libertate pe deţinuţii politici, transmite Reuters.

,,Evident că ar fi extrem de nebinevenită (o intervenţie militară rusă în Belarus, n. red.), dar nu avem niciun indiciu în afara remarcilor publice pe care le-am auzit'', a spus numărul 2 în diplomaţia americană după o întrevedere cu lidera opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, potrivit Agerpres.

În ultimele două săptămâni, zeci de mii de demonstranţi au ieşit pe străzile din Minsk şi din alte oraşe din Belarus pentru a protesta contra realegerii controversate a lui Lukaşenko (65 de ani) în funcţia de preşedinte la scrutinul prezidenţial din 9 august.

Lituania i-a oferit azil candidatei opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, care a părăsit Belarusul după alegerile prezidenţiale din 9 august.

Opoziţia belarusă, care este convinsă că votul a fost fraudat, a anunţat o grevă generală în semn de protest, în timp ce liderul de la Minsk invocă rezultatele oficiale ale scrutinului, ce îi acordă peste 80% din sufragii, iar Svetlanei Tihanovskaia doar 10%. Poliţia belarusă a intervenit brutal împotriva protestatarilor, reţinând mii dintre aceştia, dintre care mulţi au declarat că au fost torturaţi în detenţie.

De la Vilnius, Stephen Biegun se va deplasa marţi la Moscova, unde va avea întrevederi cu oficialităţi ruse despre criza din Belarus, controlul armamentelor şi Coreea de Nord, a menţionat ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan.

 

Kremlinul: Nu este nevoie ca Rusia să ajute militar Belarusul. Să-i credem pe cuvânt?

 

Kremlinul a transmis miercuri că nu este nevoie ca Rusia să ajute Belarusul militar sau în alt fel, în contextul tulburărilor privind contestatele alegeri prezidenţiale de la 9 august, şi că nici Belarusul nu vede nevoia unui astfel de sprijin din partea Moscovei.

Kremlinul se contrazice singur! Putin l-a asigurat pe Lukaşenko că Rusia e gata să ajute inclusiv militar Belarus dacă va fi nevoie

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus, duminica trecută, liderului belarus Aleksandr Lukaşenko, în cadrul unei convorbiri telefonice, că Moscova este gata să asigure sprijin în conformitate cu pact militar colectiv din care ambele fac parte dacă va fi necesar, informează Kremlinul într-un comunicat, relatează Reuters, potrivit Agerpres. Kremlinul a precizat în acelaşi comunicat că asupra Belarusului se aplică presiune externă, dar nu a menţionat cine face acest lucru.

 

Putin i-a promis lui Lukaşenko ajutor pentru asigurarea securităţii Belarusului

 

Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, aflat în dificultate în urma unei masive mişcări de contestare post-electorală, a respins în urmă cu o săptămână orice mediere externă între el şi opoziţie şi a susţinut că omologul său rus Vladimir Putin l-a asigurat cu privire la un ajutor al Rusiei pentru securitatea Belarusului, relata la momentul respectiv agenţia Belta.

,,Ne-am înţeles cu el (cu Vladimir Putin): imediat ce facem prima cerere, un ajutor complet va fi furnizat (de către Rusia) pentru asigurarea securităţii Belarusului'', a spus Lukaşenko în urma unei convorbiri telefonice cu liderul de la Kremlin. ''Când este vorba despre dimensiunea militară, avem un acord cu Federaţia Rusă în cadrul Uniunii (Rusia-Belarus) şi OTCS (Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă)'', a amintit el, după ce a pus actualele manifestaţii din Belarus pe seama unor ingerinţe externe.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel