Mai aproape de granița cu Rusia. SUA dublează numărul militarilor din Norvegia

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Statele Unite vor dubla numărului de puşcaşi marini desfășurați în Norvegia, conform planurilor anunţate pentru prima dată în iunie, a anunţat Ministerul Norvegian al Apărării.

Planurile care prevăd creșterea numărului de pușcașii marini ai SUA în Norvegia de la 330 la 700 și deplasarea unora dintre ei mai aproape de granița cu Rusia, au provocat o reacție puternică la Moscova, care a caracterizat masurile drept „vădit neprietenoase“, potrivit Reuters.

Îngrijorat tot mai mai mult de dupa anexarea Crimeei în 2014, Guvernul de la Oslo insistă asupra faptului că creșterea prezenței militare a SUA este doar în scopuri de instrucţie și nu ar trebui să fie interpretată ca o escaladare militară.

Puşcaşii marini trebuiau să părăsească Norvegia la sfârșitul acestui an, după ce contingentul inițial a sosit în aceasta țară în 2017 pentru a se antrena în condiții de iarnă. Acestea sunt primele trupe străine staţionate in Norvegia de dupa cel de-al Doilea război mondial.

Ministrul de externe norvegian, Ina Eriksen Sorade, a liniştit anterior Moscova susţinând ca nu se prevede înființarea unei baze permanente a SUA în Norvegia și ca aceasta nu vizează Rusia.

Rotația forțelor armate americane va dura cinci ani, în comparație cu desfăşurarea inițială, de la începutul anului 2017, care era planificata pentru șase luni și apoi prelungita din luna iunie a anului trecut.

Totodata, Norvegia cumpără de la SUA cinci aeronave P-8A din cauza „situației instabile în ceea ce priveşte securitatea” in Atlanticul de Nord, potrivit unei declarații semnate în comun de Marea Britanie, Norvegia și Statele Unite.

Totodată, Regatul Unit și Norvegia vor folosi în comun noile facilități ale agenţiei de patrulare maritima de la baza RAF de la Lossiemouth.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel