Spionaj în NATO. Ofițer estonian, acuzat de trădare în favoarea Rusiei

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Un ofiţer estonian de origine rusă, maiorul Denis Meţavas, în vârstă de 38 de ani, considerat un exemplu al integrării rusofonilor în Estonia după separarea acesteia de Moscova în 1990, şi tatăl său au fost acuzaţi de "trădare" de către un tribunal, au anunţat miercuri autorităţile de la Tallinn, potrivit AFP.

Marţi, tribunalul din regiunea Harju, în nordul Estoniei, a decis să îi plaseze în detenţie provizorie pe Meţavas şi pe tatăl său, Piotr Volin, în vârstă de 65 de ani. Ei sunt acuzaţi că au transmis informaţii clasate ca secrete către serviciile de spionaj ruse (FSB) în ultimii cinci ani, inclusiv până marţi, ziua arestării lor.

Comandantul Forţelor armate estoniene, generalul Riho Terras, a declarat miercuri că Meţavas, care a servit în armată din 2008, lăsa impresia unui ofiţer competent şi devotat, dar care s-a dovedit un 'trădător'. El îşi schimbase numele de familie şi luase un patronim estonian.

Premierul estonian Juri Ratas a calificat arestarea lor ca fiind "profund îngrijorătoare" şi a adresat "un mesaj clar: orice infractor va fi arestat la un moment dat şi orice act de acest fel va fi pedepsit".

A fost creată o comisie specială pentru evaluarea daunelor cauzate la adresa securităţii ţării, potrivit ministrului Apărării, Juri Luik.

Cazurile de spionaj complică deseori relaţiile dintre Rusia şi ţările baltice, foste republici sovietice devenite membre ale NATO şi ale Uniunii Europene. Temerile în aceste ţări au crescut semnificativ după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014.

În februarie, Estonia şi Rusia au făcut un schimb la frontieră între doi bărbaţi condamnaţi la închisoare pentru spionaj. Omul de afaceri estonian Raivo Susi a fost schimbat cu rusul Artiom Zincenko la postul de frontieră Koidula în sud-estul Estoniei

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel