Lavrov nu împărtășește optimismul american privind negocierile de pace pentru Ucraina: “Mai este un drum lung de parcurs”
11 Februarie 2026
Turcia nu exclude posibilitatea de a se alătura cursei regionale a înarmărilor nucleare din cauza îngrijorărilor legate de ambițiile Iranului, a relatat Bloomberg citând o declarație a ministrului turc de externe, Hakan Fidan. Potrivit acestuia, Ankara încearcă să nu perturbe echilibrul fragil al puterii din Orientul Mijlociu, deoarece acest lucru ar putea provoca o cursă a înarmărilor nucleare la scară largă. În același timp, Turcia ar putea fi forțată să se alăture unui astfel de proces în cazul unei escaladări suplimentare a amenințărilor.
Declarațiile recente ale ministrului de externe Hakan Fidan marchează o ruptură definitivă de limbajul diplomatic prudent cu care Ankara ne-a obișnuit în ultimele decenii. Afirmația conform căreia Turcia nu va rămâne indiferentă în fața unui Iran dotat cu arme nucleare nu este o simplă retorică de consum intern, ci semnalul unei recalculări strategice fundamentale.
În viziunea autorităților turce, echilibrul de putere din Orientul Mijlociu a atins un punct de inflexiune periculos, unde posesia armei atomice devine singura garanție reală a suveranității în fața unui sistem internațional incapabil să impună respectarea tratatelor.
Efectul de domino: Când ambițiile Iranului devin inevitabilități regionale
Această schimbare este alimentată de progresele tehnice ale Teheranului, care rafinează uraniu la un nivel de puritate ce depășește orice necesitate civilă logică. Fidan a subliniat că apariția unei noi puteri nucleare în regiune va declanșa inevitabil o reacție în lanț, forțând statele vecine să își reevalueze opțiunile de securitate pentru a evita marginalizarea strategică.
„Problema nucleară trebuie privită într-un context strategic mai larg”, a subliniat Fidan. Pentru Ankara, a rămâne singura putere regională majoră fără „umbrelă” proprie, în timp ce vecinii și rivalii își dezvoltă capacități de distrugere în masă, devine o vulnerabilitate existențială imposibil de ignorat.
În acest context, Turcia nu mai privește programul nuclear ca pe o problemă exclusiv iraniană, ci ca pe o amenințare sistemică ce necesită o paritate a forțelor. Dacă diplomația condusă de Statele Unite va eșua în a opri ambițiile militare ale Iranului, Ankara va fi obligată de propria logică de securitate să își dezvolte propriile capacități de descurajare.
Un alt factor critic în această ecuație este percepția turcă asupra dublului standard aplicat în regiune. Ankara a indicat direct arsenalul nedeclarat al Israelului ca fiind un element central care subminează orice efort de neproliferare. Din perspectiva Ankarei, existența unei puteri nucleare care operează în afara oricărui control internațional delegitimează eforturile Occidentului de a bloca programele altor state.
Pentru Turcia, acceptarea unui status quo în care rivalii regionali dețin „umbrele” atomice, în timp ce ea rămâne dependentă de garanții externe, este o vulnerabilitate care nu mai poate fi tolerată într-un climat geopolitic tot mai volatil.
Incirlik și eroziunea încrederii în NATO
Situația este complicată și mai mult de eroziunea încrederii în cadrul NATO. Deși baza aeriană de la Incirlik găzduiește focoase nucleare americane, acestea rămân sub controlul exclusiv al Washingtonului, oferind Turciei o protecție mai degrabă simbolică decât operativă.
În condițiile în care angajamentele pe termen lung ale Statelor Unite în Europa și Orientul Mijlociu sunt tot mai des puse sub semnul întrebării, Turcia începe să privească construcția centralelor nucleare civile, precum cea de la Akkuyu, ca pe un fundament tehnologic necesar. Deținerea expertizei și a infrastructurii nucleare oferă Ankarei baza de plecare pentru o tranziție rapidă către un program militar, în cazul în care umbrela NATO se va dovedi insuficientă în fața noilor realități de pe teren.
