Șeful Armatei salută programele MANDAPDS, HIMARS sau Piranha 5. Gen. Petrescu: Forțele Terestre trec printr-un proces accelerat de modernizare

Darius Muresan |
Data publicării:
Trageri reale realizate de Armata română, cu blindate Piranha 5, sursă foto: MApN
Trageri reale realizate de Armata română, cu blindate Piranha 5, sursă foto: MApN

Descurajarea oricărei agresiuni asupra statelor NATO funcţionează, a afirmat, luni, şeful Statului Major al Apărării (SMAp), Daniel Petrescu, la o adunare festivă dedicată Zilei Forţelor Terestre. Totodată, el a salutat „proces accelerat de modernizare” prin care trec Forțele Terestre Române.

"În această perioadă, marcată de războiul brutal al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, alături de aliaţi am contribuit la întărirea arhitecturii de securitate pe Flancul estic. Rezultatele se văd, descurajarea oricărei agresiuni asupra statelor NATO funcţionează. Forţele Terestre, alături de celelalte elemente ale structurii de forţe, aţi avut o contribuţie importantă la consolidarea posturii de descurajare şi apărare", a afirmat Petrescu, citat de Agerpres, la evenimentul care a avut loc la sediul Statului Major al Forţelor Terestre.

 

Șeful Armatei salută programele de „modernizare accelerată” a Armatei. Camioane, MANPADS, HIMARS sau Piranha 5 - în derulare



El a amintit că Forţele Terestre sunt supuse unui "proces accelerat de modernizare", amintind derularea de programe majore de înzestrare cu transportoare Piranha V, sisteme de artilerie HIMARS, sisteme de rachete antiaeriene cu rază scurtă de acţiune, portabile - MANPAD, platforme de transport auto multifuncţionale pe roţi.

"Concentrându-vă pe înţelegerea intenţiei transmise pe linia de comandă, descentralizaţi execuţia până la nivel tactic, utilizând iniţiativa într-o manieră creativă şi îndrăzneaţă", le-a transmis el militarilor prezenţi la ceremonie.

Şeful SMAp a subliniat că "Armata rămâne în topul încrederii societăţii româneşti".

La rândul său, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, Ciprian Marin, a menţionat că sunt sărbătorite toate armele şi specialităţile din acest corp al Armatei, alături de întregul personal civil şi militar activ, în rezervă, retragere, veterani şi familii.

El a adus un omagiu militarilor Forţelor Terestre care execută misiuni în afara teritoriului naţional, "unde îşi îndeplinesc cu succes misiunile încredinţate împreună cu partenerii şi aliaţii".

"Acum, cel mai important pentru noi toţi, militari şi personal civil din cadrul Forţelor Terestre, este să acţionăm decisiv împreună cu partenerii noştri pentru a realiza postura de descurajare şi apărare, eficient, împotriva oricărei ameninţări, la adresa securităţii României şi implicit a NATO", a transmis Marin.

"Ne aflăm în prezent într-un context de securitate complex, determinat de războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, un conflict care marchează un punct de cotitură pentru securitatea europeană şi transatlantică", a evidenţiat şi secretarul de stat în MApN Simona Cojocaru.

 

România contribuie la efortul de descurajare și apărare aliată a Flancului Estic



Potrivit acesteia, "numeroasele exerciţii în comun cu forţele armate aliate permit Forţelor Terestre să se antreneze cu tehnica nou intrată în dotare, să utilizeze lecţiile învăţate din operaţiile şi misiunile la care au participat alături de aliaţi şi parteneri, contribuind astfel la creşterea gradului de pregătire operaţională a Armatei României".

Cojocaru a completat că instruirea permanentă a militarilor români cu cele peste 5.000 de trupe aliate dislocate în prezent pe teritoriul naţional, în cadru bilateral sau aliat, contribuie la eforturile colective de descurajare şi apărare aliată pe Flancul estic.

"Ne mândrim cu faptul că suntem singurul stat membru UE care participă la toate operaţiile şi misiunile militare ale Uniunii Europene", a mai transmis secretarul de stat.

Ziua Forţelor Terestre, 23 aprilie, a fost marcată şi în weekend cu ample manifestări, de la expoziţii de armament şi tehnică militară la ceremonii militare şi depuneri de coroane în memoria soldaţilor care au murit în misiuni din afara ţării.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel