Securitate energetică | Nord Stream 2 ar putea fi suspendat dacă Moscova abuzează de conductă

Germania ar putea sista primirea de gaze ruseşti prin gazoductul submarin Nord Stream 2 dacă Moscova nu respectă condiţiile acordului sau îl utilizează pentru a face presiuni asupra Ucrainei, a declarat sâmbătă candidatul CDU/CSU (Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială) la cancelarie, Armin Laschet, citat de Reuters.

Gazoductul este o sursă de tensiune cu administraţia americană, care susţine că acesta conferă prea multă greutate preşedintelui rus Vladimir Putin, crescând dependenţa energetică a Europei faţă de Rusia ale cărei exporturi de gaze se pot astfel dubla.

Gazprom şi partenerii săi occidentali au finalizat 95% din şantier pentru a transporta gaze naturale ruseşti prin Marea Baltică, ocolind astfel Ucraina şi privând Kievul de importante taxe de tranzit.

Armin Laschet, favorit la succesiunea Angelei Merkel atunci când aceasta îşi va părăsi postul de cancelar după alegerile din septembrie, a declarat în cursul unei dezbateri televizate despre politica externă că gazoductul finalizat în procent de 95% trebuie să fie terminat.

Dar dacă Rusia nu respectă regulile sau utilizează gazoductul împotriva Ucrainei, "putem întrerupe oricând acest proiect, chiar dacă gazoductul este terminat", a declarat el.

Ministrul finanţelor, Olaf Scholz, candidat la cancelarie din partea Partidului Social Democrat (SPD, de centru-stânga), a adoptat aceeaşi poziţie declarând: "Tot ce impietează asupra tranzitului de gaze şi securităţii Ucrainei are consecinţe asupra transportului potenţial prin gazoductul terminat".

Dar Annalena Baerbock, candidata Verzilor ecologişti - formaţiune clasată pe poziţia a doua în sondajele de opinie şi care ar putea înlocui SPD în calitate de partener la coaliţia conservatorilor - şi-a reiterat opoziţia faţă de gazoduct.

"Imaginaţi-vă o iarnă în Europa", a declarat ea. "Nu vom putea spune 'acum nu mai avem gaze'. Dl.Putin vrea să destabilizeze nu doar Ucraina, ci şi pe noi, în calitate de europeni", a atenţionat reprezentanta Verzilor, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat miercuri că şantierul Nord Stream 2 este un proiect geopolitic rusesc care ameninţă securitatea Ucrainei, notează Reuters. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Get it on App Store
Get it on Google Play

DefenseRomania on Facebook

Articole Recomandate

Crossuri externe


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0