Sancțiuni americane pentru o miliție-cheie a regimului iranian

Sebastian Florea |
Data publicării:

Statele Unite au impus marţi sancţiuni miliţiei Bassidj.

Sancțiunile americane vizează şi o 'vastă reţea financiară' care susţine această forţă paramilitară-cheie a regimului iranian, în cadrul campaniei Washingtonului de presiune maximă contra Teheranului, transmite AFP. Aceste noi măsuri vin să pedepsească 'recrutarea şi antrenarea copiilor-soldaţi' de către această miliţie, potrivit comunicatului Departamentului american al Trezoreriei.

Ei 'sunt apoi trimişi în Siria' de către Gardienii Revoluţiei, unitatea de elită a republicii islamice, 'pentru a susţine regimul brutal al lui Bashar al-Assad', a explicat jurnaliştilor un oficial american, care a adăugat că numeroşi copii 'au luptat şi au murit tragic pe front'. Dar, într-un sens mai larg, este vorba 'de o altă parte importantă a campaniei noastre de presiune economică maximă contra regimului iranian, care va continua atât timp cât acesta nu va pune capăt comportamentului său criminal şi rău intenţionat', a precizat un alt oficial din administraţia Trump.

Preşedintele american, Donald Trump, s-a retras în mai din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, menit să împiedice Teheranul să se doteze cu bomba atomică şi, în paralel, să îl scoată din izolarea economică prin ridicarea sancţiunilor care îl strangulau. Între timp, Washingtonul a restabilit o serie de sancţiuni grele vizând, de asemenea, întreprinderile sau ţările străine care continuă să facă afaceri cu Republica Islamică.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel