Loviturile Rusiei cu drone și rachete asupra coastei ucrainene a Mării Negre arată punctele slabe din apărarea antiaeriană a forțelor Kievului

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:

În noaptea de 20 iulie, trupele ruse au continuat să lovească ținte de pe teritoriul Ucrainei, întrebuințând o mare varietate de rachete de croazieră cu bazare terestră, aeriană și maritimă, precum și drone de tip Shahed (Geran-2). Cele mai intense lovituri au fost aplicate în locații situate pe coasta Mării Negre, unde nivelul de epuizare al apărării antiaeriene a Ucrainei crește în fiecare zi.

Rachete și drone Geran,de tip Shahed, au lovit ținte din portul maritim Ilyichevsk (Chernomorsk), precum și din zona Burlachya Balka, unde se aflau dislocate forțe de apărare antiaeriană, împreună cu sistemele din dotare.

De asemenea, cu rachete și drone au fost lovite și ținte din Regiunea Mîkolaiv. Ca urmare a loviturilor, au existat incendii toată noaptea la instalațiile ucrainene din zonă.

O explozie puternică a fost înregistrată și în zona pe care locuitorii din Odesa o numesc Sauvignon. Aceasta a fost urmată de o detonare secundară, ceea ce arată distrugerea unor echipamente militare și a muniției trupelor ucrainene.

Loviturile din cursul nopții au fost efectuate în cel puțin trei valuri. Ultimul dintre acestea a fost realizat aproape fără să mai întâmpine nicio rezistență din partea militarilor ucraineni.

Sursele rusești au semnalat schimbarea retoricii armatei ucrainene, care a informat despre loviturile Forțelor Armate ale Federației Ruse din diverse regiuni. Dacă anterior Statul Major General și Forțele Aeriene ale Ucrainei susțineau că “toate rachetele au fost doborâte” sau “19 din 20 de rachete au fost doborâte”, acum declarațiile reprezentanților ucraineni sunt de altă natură, arată presa rusă de propagandă.

De exemplu, raportul din această dimineață arată că niciuna din cele șapte rachete supersonice Onyks, lansate cu ajutorul complexelor de rachete de coastă Bastion, nu a fost doborâtă. De asemenea, potrivit regimului de la Kiev, nicio rachetă de croazieră Kh-22 lansată din aer nu a fost interceptată.

“Inamicul a lansat patru rachete Kh-22 cu ajutorul bombardierelor Tu-22M3 aflate deasupra Mării Negre. Din păcate, niciuna dintre acestea nu a putut fi doborâtă”, se arată într-un comunicat al departamentului militar ucrainean.

În același timp, se presupune că au fost doborâte două rachete Kalibr din trei, trei rachete Iskander din cinci și 13 din 19 drone de atac.

Rezumând aceste date, se poate observa că 18 din cele 38 de muniții întrebuințate de armata rusă au fost doborâte de forțele de apărare antiaeriană aparținând Forțelor Armate ale Ucrainei. Prin urmare, eficiența apărării a fost de aproximativ 47%, ceea ce reprezintă un procent extrem de scăzut.

În acest caz, regimul de la Kiev fie recunoaște cu adevărat declinul eficacității apărării sale antiaeriene, fie încearcă în acest fel să determine Occidentul să crească livrarea de sisteme de apărare antiaeriană. Nu ar fi exclus, ca de obicei, ca adevărul să fie undeva la mijloc.

Citește și: Ucraina: ”Sistemele antiaeriene SAMP/T donate de Italia și Franța funcționează grozav” dar, ca și Patriot, au o singură problemă - sunt insuficiente

Comentariul autorului:

Atacurile executate de partea rusă în zona porturilor ucrainene de la Marea Neagră se desfășoară pentru a treia zi consecutiv, ceea ce corespunde cu numărul de zile scurse de la încetarea acordului privind exportul cerealelor din Ucraina.

Probabil că, partea rusă, eliberată de obligațiile asumate în cadrul acordului mediat de Turcia și ONU, lovește locațiile din regiune, care anterior erau protejate de prevederile documentului. Nu ar fi exclus ca, în cazul unui eșec al contraofensivei trupelor ucrainene, armata rusă să-și extindă acțiunile în Regiunile Mîkolaiv și Odesa, pentru a închide accesul Ucrainei la Marea Neagră și pentru a asigura un coridor terestru până în Transnistria.

Așadar, loviturile executate în prezent ar putea să reprezinte “o pregătire a terenului” pentru “invadarea” celor două regiuni.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel