Rusia suplimentează numărul elicopterelor de atac din Regiunea Militară Sud

Ionel Copcea |
Data publicării:

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat, pe 03.02.2021, că, în dotarea regimentului din Regiunea Rostov al Aviației Forțelor Terestre, au fost introduse șapte elicoptere noi de atac de tip Ka-52 Alligator.

Potrivit programului de pregătire pentru luptă, în perioada următoare, noile elicoptere vor efectua primele zboruri planificate de antrenament.

Elicopterele au fost aduse dezasamblate de la întreprinderea producătoare cu ajutorul avioanelor de transport Il-76 până pe aerodromul de dislocare, unde a fost efectuată montarea acestora.

Piloții, care nu au avut experiență în utilizarea elicopterelor Ka-52, au urmat cursuri de pregătire la Centrul pentru recalificarea personalului navigant al Aviației Forțelor Terestre din cadrul Ministerului rus al Apărării.

Elicopterul de atac de tip Ka-52 Alligator reprezintă versiunea modernizată a aparatului Ka-50 Black Shark. Potrivit experților, acesta are caracteristici aerodinamice mai bune și este mai puțin vizibil pe radare. De asemenea, au fost crescute și capacitățile elicopterului de viteză mare și manevrabilitate.

La bordul elicopterului de atac au fost instalate echipamente electronice mai avansate. Comanda a fost proiectată pentru doi piloți, ceea ce a condus la creșterea eficienței manevrării și întrebuințării în luptă.

Elicopterul Ka-52 este destinat pentru distrugerea tehnicii blindate, a forței vii și elicopterelor adversarului convențional.

Comentariul autorului: Potrivit concepției actuale a conducerii Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse, în fiecare Regiune Militară trebuie să existe câte un regiment de elicoptere pentru fiecare armată de arme întrunite și câte o brigadă de elicoptere la nivelul regiunii.

În ceea ce privește Aviația Forțelor Terestre a Regiunii Militare Sud, trebuie spus faptul că aceasta a fost deficitară. Astfel, în loc de trei regimente și o brigadă de elicoptere, cum este regula, au fost constituite doar două regimente și o brigadă.

La nivelul Regiunii Militare Sud, îndeplinește misiuni Brigada 16 Elicoptere - Zernograd (Regiunea Rostov), în timp ce Regimentul 55 Elicoptere - Korenovsk (Ținutul Krasnodar) deservește Armata 49 arme întrunite - Stavropol, iar Regimentul 487 Elicoptere - Budennovsk este destinat Armatei 58 arme întrunite - Vladikavkaz.

Astfel, Armata 8 arme întrunite - Novocerkassk, formată în perioada 2016-2017, nu dispunea de sprijinul unui regiment de elicoptere, nevoile acesteia fiind asigurate, probabil, de brigada din Regiunea Rostov. După câte se pare, acest lucru este în curs de reglementare, prin înființarea unui nou regiment de elicoptere, dislocat cel mai probabil pe aerodromul din Rostov pe Don. Noua unitate este în curs de formare, iar elicopterele de atac de tip Ka-52 au fost livrate acesteia.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel