Rusia şi Turcia negociază producţia comună de componente ale sistemului de rachete S-400

S.I. Catalin |
Data publicării:

Rusia şi Turcia discută posibilitatea producţiei comune a anumitor componente ale sistemului rusesc de rachete defensive S-400, transmite agenţia TASS, preluată de Reuters.

TASS îl citează ca sursă pe directorul concernului de stat Rostec, Serghei Cemezov.

În Turcia au fost deja livrate luna aceasta sisteme S-400, iar ca reacţie Statele Unite au început eliminarea părţii turce din programul de avioane de luptă "invizibile" F-35. Washingtonul a invocat motive de securitate.

Luni, ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, a declarat că dacă SUA vor impune ţării sale sancţiuni ca urmare a achiziţiei de armament rusesc, Ankara recurge la contramăsuri. El a apreciat că orice eventuale sancţiuni americane ar fi inacceptabile.

Într-un interviu acordat postului de televiziune TGRT Haber, Cavusoglu a susţinut că preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, nu doreşte să impună sancţiuni Turciei. Ministrul a adăugat că nu se aşteaptă la astfel de măsuri din partea administraţiei americane.

Joia trecută, Trump a declarat ziariştilor de la Casa Albă că nu are în vedere sancţionarea Turciei. După scurt timp, în aceeaşi zi, el a afirmat contrariul în cadrul unei întâlniri cu premierul olandez Mark Rutte.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel