Rusia. Programul de înzestrare al marinei, un obiectiv strategic până în 2027

yuri_borisov_09270900
vicepremierul rus Yuri Borisov
Majoritatea contractelor prevăzute pentru marina rusă în acest an, ca parte a programului cadru de achiziții publice în domeniul apărării, au fost deja semnate, iar fondurile corespunzătoare au fost alocate, a declarat vicepremierul rus Yuri Borisov în cadrul unei conferințe ţinute miercuri la Ministerul Apărării.

,,Permiteți-mi să notez că majoritatea contractelor au fost încheiate. Fondurile din cadrul programului de achiziții publice din domeniul apărării au fost alocate în interesul Ministerului Apărării", a spus el, potrivit TASS.

,,În general, flota este pregătit să preia în acest an livrarea celor 26 de nave noi, ambarcațiuni și, inclusiv 4 nave înarmate cu rachete de croazieră Kalibr, care vor ridica cu siguranță capabilitățile forțelor noastre navale", a spus Borisov.

Potrivit declaraţiilor vicepremierului rus, marina Federaţiei Ruse are un  program amplu, costisitor şi de lungă durată pentru construcţia de noi nave.

Mai precis, Yuri Borisov spune că programul de achiziţii publice alocat marinei ruse va dura până în 2027, iar toate probleme legate de finanţarea programului trebuie să fie rezolvate.

,,În ceea ce privește construcția și repararea navelor de luptă, programul de achiziții publice din domeniul apărării până în 2027 prevede anumite particularități care trebuie luate în considerare", a subliniat vicepremierul.

Este necesar să se rezolve toate problemele legate de finanțare, a mai spus Borisov.

Tot Borisiv a a anunţat luni că un prototip experimental al ekranoplanului ,,Orlan’’ va fi dezvoltat în cadrul actualului program de înzestrare al marine ruse.

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes
x close