'Ghidându-se după principiul reciprocităţii, partea rusă a decis expulzarea din Federaţia Rusă a doi diplomaţi de la Ambasada Olandei din Moscova', a indicat ministerul într-un comunicat, precizând că o notă în acest sens a fost trimisă luni însărcinatului cu afaceri al Olandei în capitala rusă, transmite Agerpres.
La începutul lunii decembrie, autorităţile olandeze au expulzat doi diplomaţi ruşi, AIVD (Serviciul de informaţii olandez) susţinând că această decizie a fost luată după deconspirarea unei reţele de spionaj în Olanda care viza industria de înalte tehnologii.
AIVD i-a acuzat pe cei doi cetăţeni ruşi, acreditaţi în Olanda ca diplomaţi la Ambasada Rusiei la Haga, că sunt ofiţeri ai Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR).
Ambasada Rusiei la Haga declarase atunci că autorităţile olandeze nu au prezentat nicio dovadă privind eventuale fapte ilegale comise de diplomaţii ruşi. 'Autorităţile olandeze au recurs încă o dată la metoda lor preferată, avansând acuzaţii nefondate şi false', a reiterat luni diplomaţia rusă, denunţând 'o măsură inamicală şi provocatoare'.
Potrivit comunicatului MAE rus, cei doi diplomaţi olandezi au la dispoziţie două săptămâni pentru a părăsi Rusia.
Cazuri de acest tip s-au înmulţit în Europa în ultimele luni - Bulgaria, Austria, Republica Cehă, Norvegia - pe fondul tensiunilor în creştere dintre Rusia şi Occident, notează AFP.